Cum au fost priviti informatorii si agentii de restul bisericii?

– preluat de pe: dezvaluiri.wordpress.com

* * *

Trebuie sa marturisesc dintru inceput ca am invatat multe lucruri bune de la fratele Bunaciu si l-am apreciat intotdeauna impreuna cu colegii mei pentru efortul pe care l-a facut in lucrarea pe care si-a ales-o. Vederile noastre diferite au facut sa avem puncte de vedere diferite in circumstantele comune prin care am trecut. Cei dinafara ne-au crezut uneori adversari. Ca frati, nu ne-am dusmanit insa niciodata. Schimburile noastre de pareri ne-au imbogatit reciproc si poate ca i-au facut si pe altii sa inteleaga mai complet situatiile care ne-au aprins viata si energiile in teribilele timpuri ale marturiei crestine sub un regim represiv ca acela al lui Nicolae Ceausescu.

Din cauza diferentei de varsta, fratele Bunaciu a fost si va ramane mereu un “mai mare” al meu caruia ii voi accorda cinstea si respectul. Ca frate crestin, dansul a fost mereu si probabil ca va ramane o oglinda in care mi-am verificat si corectat valabilitatea parerilor personale. Iata de ce eu numesc “disputele noastre” din anii de Seminar si de acum: “polemici binefacatoare”. Infruntarile noastre au fost de principii nu de persoane. Daca vor ramane si ei in perimetrul dragostei si ingaduintei crestine aflata in minunata familia a lui Dumnezeu, cei ce le-au fost martori atunci si cei care le pot fi martori acum au numai de castigat.

Intre mine si fratele Bunaciu exista in primul rand o diferenta de amintiri din cauza unei diferente de … pozitie.

“Oglinda amintirilor” nu este intotdeauna fidela si deformeaza realitatea in functie de aplecarile sentimentale ale fiecaruia. Totusi, exista si un alt factor care poate distorsiona aspectul reculegerilor noastre si anume: pozitia principiala pe care am avut-o atunci cand am trecut impreuna prin aceleasi circumstante, dar am reactionat diferit la ele. Probabil ca este necesara o anumita “detasare” in timp si spatiu pentru ca acest lucru sa apara bine conturat si relevant. Am trait vremuri de persecutie si se cuvine sa spunem ca nu toti am avut aceiasi atitudine in ceea ce priveste …

Relatii dintre Biserica si Stat

Pentru o biserica baptista care are printre doctrinele ei fundamentale pe aceea a Separarii dintre Biserica si Stat, colaborarea cu Statul prezinta dificultati teoretice si dificultati practice. In mod absolut, aceasta separare nu exista si Biserica si Statul existand in acelasi teritoriu geografic si in acelasi domeniu al populatiei (Toti membrii Bisericii sunt si cetateni ai Statului). Din aceasta cauza, trebuie stabilite anumite limite in necesara colaborare dintre Stat si Biserica.

Statul nu poate si nu trebuie sa implice Biserica in toate problemele Statului.
Biserica nu poate si nu trebuie sa implice Statul in toate problemele Bisericii.

Singura arie de colaborare intre cele doua entitati exista acolo unde problemele Statului si ale Bisericii se intersecteaza: moralitatea relativa a societaii, ajutorul social pentru saraci, protectia familiei, problema orfanilor, etc. Si in USA si in tarile comuniste, bisericile si liderii lor au pendulat si penduleaza intre cele doua extreme posibile: unii find adeptii unei implicari prea mari in aceasta relatie Biserica-Stat, iar altii fiind partizanii unei totale si iluzori separari. In contextul relatiilor Biseicii cu Statul exista o situatie particulara atunci cand Statul se declara comunist ateu sau musulman militant si are ca scop declarat distrugerea si disparitia Bisericii. Vorbind numai despre aceasta situatie particulara, putem spune ca pendularea liderilor religiosi intre “implicare” si “separare” a fost mult mai dureroasa, dand nastere la doua tabere distincte: cea a (1) “colaborationistilor” cu Statul si cea a (2) “contestatarilor” dezidenti. Intre aceste doua tabere a mai existat si o grupa a (3) “cumintilor”, oameni care au cautat sa nu antagonizeze autoritatile, dar care s-au ferit si sa fie instrumentele lor pentru distrugerea bisericilor.

(Fratele Alexandru Vasile Talos propune o clasificare usor diferita a acestor categorii: “In toata aceasta perioada, Securitatea si-a recrutat informatori din randul credinciosilor si chiar a slujitorilor bisericilor pentru a supraveghea si preveni, spuneau ei, actiunile dusmanoase impotriva tarii. Astfel in plasa Securitatii au cazut tot felul de persoane, datorita amenintarilor, santajului sau promisiunilor. Dupa parerea mea, colaborarea cu Securitatea a cuprins trei categorii de persoane:

(1) “Tortionarii” au fost acei lideri, pastori sau membri anonimi care din diferite motive au devenit vanzatori de frati si agenti loiali regimului comunist, actionand impotriva intereselor Evangheliei. Intre acestia au fost si pastori sau profesori de seminar care aveau sarcina sa supravegheze activitatea colegilor lor si sa denigreze slujirea acestora in tara si in strainatate. În cazul acestora cred ca se poate vorbi de o spalare a creierului. Acestia au facut pactul cu diavolul. In opinia mea, toti acestia chiar daca astazi nu au dosare la CNSAS au facut politie politica. Unii dintre ei sunt, probabil, reactivati si dosarele lor sunt inaccesibile;

(2) Informatorii santajati sau cumparati prin diverse avantaje, care nu urmareau direct distrugerea colegilor lor si nici impiedicarea Evangheliei, dar le acceptau. Acestia au dat “mana cu diavolul ca sa treaca puntea”. Oameni fara coloana vertebrala sau cu spinarea franta, acestia sustineau activ sau pasiv actiunile “tortionarilor”. In opinia mea, cei mai multi si-au vandut sau si-au tradat fratii, desi, poate nu toti;

(3) Informatorii ingenunchiati prin amenintare sau chiar prin violenta. Acestia au acceptat pentru o perioada colaborarea cu Securitatea dupa dictonul: “Zi ca ei si fa ca tine!”. Unul dintre acesti pastori “informatori” dadea “note informative” cu predicile sale. “Iti bati joc de noi, au strigat infuriati casapii! Pai, daca numai eu am predicat, ce sa va spun?” Altul care conducea un misionar strain prin bisericile pe care le pastorea, in nota informativa vorbea numai despre frumusetile patriei de care era incantat strainul. Cei mai multi au fost abandonati de Securitate, mai devreme sau mai tarziu, ca fiind “nesinceri”. Unii dintre ei, s-au desprins din “cursa diavolului” prin refuzul lor categoric si astfel si-au atras furia Securitatii, devenid “suspecti”.)

Acceptand implicarea Statului in problemele Bisericii, “colaborationistii” au comis un act de cvasi sinucidere spirituala lenta, chiar daca pozitia lor le-a adus anumite avantaje materiale.

Neacceptand amestecul Statului in problemele Bisericii si adoptand o pozitie de foarte clara separare si delimitare fata de Stat, “contestatarii” au fost gata sa imbratiseze un paradox: curajul actiunilor lor sa semene si chiar sa poate duce la o sinucidere fizica, dar sa traiasca o libertate spirituala absoluta.

Ca martor ocular la aceasta situatie, pot spune ca acest conflict intre cele doua tabere in care s-au grupat liderii bisericilor baptiste a fost intens si a dus la invinuiri reciproce.

O alta diferenta intre mine si fratele Bunaciu a fost in domeniul relatiilor dintre frati cu vederi deosebite. Desi m-am aflat patru ani sub autoritatea dansului la Seminar, m-a banuit pe drept cuvant si m-a simtit ca sunt mult mai mult sub autoritatea celor care, in relatiile cu Statul, au o pozitie diferita de a dumnealui.

In Romania, “colaborationistii” i-au tratat pe “contestatari” drept niste “inadaptabii” la conditiile ingaduite de Dumnezeu peste Romania, numindu-i “tulburatori” si “nesupusi stapanirii” randuite de Dumnezeu. La randul lor, “contestatarii” i-au invinuit pe “colaborationisti” de pactizare cu dusmanii lui Dumnezeu pentru confortul si propasirea proprie, i-au acuzat de “vanzare” si de “tradare” a cauzei lui Christos. Un manifest al acestui crez este poezia lui Traian Dorz “Noi nu ne-ntoarcem”:

Noi am ramas urcand spre culme
Calvarul si mai greu de-acum
Cand voi va’ntoarceti in cetate
Si singuri ne lasati in drum.

De-acum, amestecati cu ceata
De carturari si farisei
Veti cere rastignirea noastra,
Ne veti lovi si voi cu ei …

Nu va putem urma cararea
Pe care v-ati intors ‘napoi
Desi ne-ati dus atatea lacrimi
Si-atatea amintiri cu voi.

Simti-vom de sub greul crucii
Cand biciuiti vom fi cumplit
Si sti-vom dintre mii de bice
Ca-i frate cel ce ne-a lovit.

Cunoaste-vom din mii de buze
Pe-a fratelui ce ne-a scuipat
Din mii de cuie vom cunoaste
Cand mana fratelui a dat.

Si vom intoarce-n alta parte
Obrazu-nsangerat si strans
Vom inghiti in noi durerea
Si nu ne veti vedea c-am plans.

Dar, cand vom fi intinsi pe cruce
De voi, pe care v-am iubit
Va-ncepe vesnicia noastra,
Caci ceasul vostru s-a sfarsit.

… Suim, si grea e crucea-n spate,
Rabdam si geme plansu-n noi,
Ne doare despartirea voastra,
Dar nu ne-ntoarcem inapoi!

Probabil ca cea mai buna ilustratie a acestui conflict a constituit-o o scena petrecuta la absolvirea unei promotii de seminaristi. Fara sa dau date sau nume, am sa ma marginesc a spune ca Presedintele de atunci al Uniunii Baptiste le-a spus absolventilor care aveau sa intre peste putin timp in lucrare ca pastori ai Bisericilor:

“Aveti grija de voi si nu faceti pe eroii! Avem si asa putini pastori in tara. Daca unii membrii au probleme cu Statul, mai bine sa moara cateva oi decat sa moara un pastor de biserica!”

Unul dintre absolventi a luat cuvantul dupa ce Presedintele a tacut si a spus:

“Nu va suparati, frate presedinte, dar pe mine altfel ma invata Biblia. Domnul Isus mi-a spus ca Pastor bun este acela care este gata sa-si dea viata pentru oi”.

In prezenta oficialilor, presedintele a simtit nevoia sa-l intrerupa si sa-i spuna: “Lasa tu, ca pe teren este altfel … O sa vezi si o sa intelegi tu atunci ceea ce am spus eu acum.”

A venit intre timp o revolutie si acum avem libertatea de a scrie si “rescrie” istoria. In privinta eroilor, vorba aia: “Putini am fost, multi am ramas!” si “La vremuri noi, tot noi!”

Daca tinem seama de diferentele de vederi din cauza relatiilor cu Statul si a diferentelor de atitudini care i-au grupat pe frati in tabere diferite, nu este de mirare ca acum, cand amandoi ne destainuim hartiei, exista mari diferente intre cele doua feluri de carti de amintiri pe care le scriem despre perioada comunista. Unele sunt scrise de fostii adepti ai “colaborarii” cu Statul comunist si scot in evidenta capacitatea lor de “sacrificiu”, precum si “intelepciunea” unsa cu mierea plocoanelor cu care liderii de atunci au stiut sa carmuiasca bisericile prin valtorile anilor tulburi de persecutie. Altele sunt scrise de “contestatarii” de atunci care-si traiesc astazi trumful viselor lor si vad in dezidenta lor din trecut fermentul care a produs schimbarea de astazi.

Presedinti de comunitati si Uniune, directori si profesori de Seminar, fac astazi parte dintre autorii primei categorii de carti de istorie.

Pastori persecutati, inchisi, destituiti, impiedicati sa predice si sa boteze, oameni care n-au fost lasati sa actioneze fara “recunoasterea Departamentului Cultelor” sau care au fost impinsi ca multi altii spre viata de exil sunt printre autorii celei de a doua categorii de carti de istorie.

In 1 Februarie 2001, Dumnezeu mi-a inlesnit sa pot oferi tatalui meu, care fusese internat in spital, bucuria de a se intalni pentru o zi cu trei din prietenii si colegii lui de lucrare pastoral din Romania: Geabou Pascu, Iosif Serac si Vasile Talos.

Spre deosebire de alte vremuri, cand ii admiram de la distanta, dar, din cauza fragezimii varstei mele, nu eram primit la intalnirile si discutiile lor, acum am avut ocazia sa stau cu ei si sa-i aud depanand amintiri din vremurile anilor ‘75-‘89, cand a inceput in Romania “desprimavararea”. Acesti pastori baptisti, impreuna cu alti doi, Stefanuti Iosif din Braila si Iosif Ton din Ploiesti, alcatuisera atunci un grup de rugaciune si suport spiritual reciproc, poreclit in batjocora de fratele Ioan Bunaciu, “Tardelasul”. Numirea, nascuta cumva dintr-o transliterare a unui cuvant unguresc, sublinia ironic banuiala ca acestia s-au unit sa judece intre ei “intreaga tara.”

Membrii acestui grup restrans de pastori din preajma Bucurestiului a fost luat repede in colimator de autoritati, iar membrii lui au fost eliminati de la orice fel de “favoruri” pe care Departamentul Cultelor le arunca ca pe niste ciolane “cainilor cuminti” care pazeau turma Domnului in Romania. Unul din cei patru a spus: “Va mai amintiti cand noi eram trecuti cu vederea la vizele pentru Israel? Atunci spuneam in gluma: “Las’ ca noi vom vizita America impreuna …” Cine ar fi crezut ca Dumnezeu va tine seama de vorbele noastre si ca vom ajunge sa stam impreuna de vorba … chiar in America?”

Ii priveam acum cu drag, de aproape. Anii lasasera cute adanci pe obrajii lor, iar varsta ii incununase cu lastare de argint in par. Crescusem si noi, generatia tanara, in umbra lor. Calcasem si noi pe urmele lor, cand, in anii Seminarului, fusesem prima promotie “de lupta” impotriva ipocriziei celor ce ne “educau” pentru falimentul spiritual in lucrare si pentru compromiterea nadejdii in victoria finala a Imparatiei. Asternuseram si noi in scris, in memoriul nostru, inspirati de pilda si lupta lor, avertismentul primaverii clocotitoare care se anunta in tara:

“Voi vreti acum, cand noi intram in Mai,
Sa mai legati in lanturi primavara?”

Marturia acestor oameni este greu de asimilat de cei din generatia actuala. Ei vin spre noi din timpuri si terminologii mult diferite de realitatile in care traim noi. Pentru ei, “securitate” nu inseamna “pace, liniste si prosperitate”, ci opusul acestora: conflict, insecuritate, supraveghere amenintatoare din partea organelor represive de Stat si nesiguranta zilei de maine. Pentru ei, “sedintele de orientare” inseamna nu ceva benefic, ci incercari organizate ale Statului ateu prin care se urmarea “dezorientarea” celor chemati sa mearga pe calea cea dreapta si ingusta. Iar “memorii” nu inseamna o culegere de amintiri sentimentale grupate duios sub invelitoarea unei coperti elegante, ci manifeste de protest si de lupta, documente nascute din durerea celor care “nu mai pot” si au pornit sa-si revendice bruma de drepturi prevazute, dar negarantate de legile tarii.

M-am simtit mandru sa-l aud pe fratele Talos Vasile povestind ceva despre tatal meu, Vasile Branzei: “Imi aduc aminte ca eram inca tinerel printre ceilalti pastori din Bucuresti si incepuse vremea confruntarilor cu autoritatile comuniste si cu fratii din conducerea Uniunii care nu intelegeau zbaterea noastra pentru libertatea de exprimare religioasa. Pe atunci, cei ce conduceau Comunitatea si Uniunea erau convinsi din interactiunea cu autoritatile de Stat ca lucrarea crestina nu are viitor in Romania. Imi aduc aminte cat de triste si resemnate erau vorbele lor cu care cautau sa ne “linisteasca”: “Mai baieti, nu va mai agitati degeaba. In zece, cincisprecece ani toate bisericile crestine din Romania vor fi inchise. ..” Ce era si mai trist era faptul ca ei renuntasera sa mai creada in biruinta lui Dumnezeu si erau paralizati in postura unora care nu mai aveau nimic de facut.

Imi amintesc o imprejurare in care m-am intarit in credinta mea prin ceea ce a facut fratele Branzei Vasile. Eram chemati sa fim trasi la raspundere de Comitetul Uniunii pentru atitudinea noastra de nesupunere fata de directivele Departamentului Cultelor. Suparase mai ales faptul ca, ne’ncrezatori in reprezentantii Uniunii, trecuseram peste capul lor si ne adresaseram direct lui Ceausescu. Erau toti de fata si ne-au cerut sa dam socoteala de ceea ce facuseram. Mie, care eram cel mai tanar dintre cei prezenti, imi batea inima tare in piept si, desi nu aratam pe afara, tremuram inauntru ca o frunza in bataia vantului. Secretarul general al Uniunii de atunci scria de zor, parca avertizandu-ne ca acel proces verbal va ajunge si “in alta parte”, unde nu va fi citit cu nici un fel de bunavointa. Atunci, tin minte, fratele Vasile s-a ridicat in picioare si, dupa ce a privit spre cel care scria procesul verbal, a inchis solemn ochii si a zis cu toata emotia si solemnitatea:

“Astazi se scriu doua procese verbale: acesta de aici si un altul, mult mai important, in cer, la Dumnezeu care le vede si le noteaza pe toate. Fiti atenti la ce spuneti si la ceea ce faceti caci totul se inregistreaza si se va tine socoteala pentru fiecare dintre noi.”

Atitudinea aceea de seriozitate si solemnitate cu ochii inchisi parca pentru noi, dar deschisi in lumea prezentei lui Dumnezeu, m-a intarit mult si a facut sa dispara orice teama din inima mea.”

Ca fiu al lui Vasile Branzei, m-am identificat foarte bine cu aceasta marturie a fratelui Talos. Vremea aceea a “memoriilor” si a protestelor m-a gasit adolescent necopt, in primavara unei lupte pe care n-o intelegeam inca deplin. Tin minte ca in fiecare zi, un “securist” il urmarea pe tatal meu, Vasile Branzai, oriunde ar fi mers. Ma deranja mai ales cand ne astepta dupa serviciile de duminica seara de la biserica si se lua dupa noi ca o “umbra” pe drumul spre statia de autobuz, in autobuz, in tramvai si de la tramvai pana acasa. Imi dadeam seama ca este un fel de incercare de intimidare, impunerea unei atmosfere de teroare in care Securitatea primise ordin sa-i tina pe toti aceia care indraznisera sa conteste atitudinea autoritatilor de Stat fata de libertatile de constiinta.

Intr-o astfel de Duminica seara, m-am trezit tantos si avantat, gata sa ma indrept spre “umbra” noastra si sa i-o spun drept in fata: “Te stim cine esti! Sa stii ca prezenta ta nu ne infricoseaza.”

Tatal meu mi-a pus o mana pe umar si m-a oprit la timp. M-a tras de o parte si mi-a spus atunci cuvinte care m-au strapuns pana la suflet si mi-au modelat toata comportarea mea ulterioara fata de “organele de Securitate”: “Daniel, stai usor! Nu te aprinde si nu-l baga in seama! Cea mai buna atitudine in aceasta situatie este totala ignoranta. Eu nici nu-l bag in seama. Pericolul prezentei sale nu exista, atata vreme cat cred si stiu ca Cel care ma protejeaza, Dumnezeu, poate aseza intre mine si el o intreaga legiune de ingeri. Intre mine si el se afla o intreaga multime de aparatori nevazuti, asa ca nu se poate atinge de noi, decat daca Dumnezeu ii da voie. Si inca ceva, Dumnezeu ne apara numai atunci cand noi nu ne-o facem cu propria noastra mana. Dumnezeu te pazeste de furia leului, dar daca tu te bagi singur in cusca lui si-l tragi de coada, nu-i treaba lui Dumnezeu sa te mai pazeasca. Stai linistit si lasa omul sa-si faca meseria. Crezi ca el n-ar avea chef sa fie undeva prin alta parte, decat sa se tina scai dupa noi! Are el necazurile lui, nu-i mai complica si tu situatia!”

Iosif Serac a fost presedintele Comunitatii Bucuresti, un “varf de lance” al grupului contestatarilor. Iata cateva cuvinte din marturia sa:

“Eu cred ca cel mai greu ne-a fost atunci cand ne-am hotarat sa trimitem protestul nostru la Ceausescu si, ca sa fim liberi in ceea ce aveam sa facem, ne-am hotarat sa mergem fiecare acasa si sa cerem dezlegare de la sotiile noastre. A fost greu sa le spunem ca s-ar putea sa nu ne mai vada niciodata. Multi spun ca noi am fost niste eroi, dar trebuie sa recunoastem ca n-am fi fost de loc asa daca n-am fi avut ajutorul si suportul lor. Ele ar fi ramas singure sa ne creasca copiii. Imi amintesc ca eu am luat memoriul scris de Vasile Talos si aranjat in forma finala de Iosif Ton, si am plecat pe traseul dinspre Arad, cu Geabou Pascu. Alta echipa a luat alte copii ale memoriului si au plecat pe ascuns pe alte trasee din tara. Din socotelile noastre, mizam pe cel mult 16 pastori care sa ni se alature. Vremurile erau grele si multi traiau inca frica din timpul stalinismului. Atunci oamenii erau luati de pe strada si dispareau fara urme. Multi fusesera batuti si franti in anchete indelungate. Am ales sa mergem doar la cei pe care-i credeam inclinati sa ni se alature, si daca nu credeam suta la suta ca vor semna, cel putin aveam nadejdea ca nu ne vor turna la autoritati. In fiecare casa in care am intrat, am inceput discutia cu pastorul local spunandu-i: “Frate, acum poti fi calaul nostru sau fratele nostru. Vrem sa-ti dam sa citesti un document pe care te chemam sa-l semnezi cu noi. Si daca-l semnezi si daca nu-l semnezi, tu ramai fratele nostru. Daca insa vrei, poti sa devi calaul nostru. Poti, dupa ce-l vei citi sa ne dai pe mana autoritatilor. Gandeste-te bine si raspunde-ne: Vrei sa citesti acest memoriu?”

Surpriza noastra a fost ca s-au gasit, nu saisprezece, ci cincizeci de astfel de pastori care au semnat memoriul. Venisera vremurile de desprimavarare. Dumnezeu facea minuni sub ochii nostri. Nu este acum locul si cazul, dar as putea sa va povestim, impreuna cu Pascu, cum a facut Dumnezeu minuni dumnezeiesti sub ochii nostri. Intr-o casa, pastorul a spus: “Nu va suparati, nu pot sa semnez. Nu vreau sa ma bag in chestia asta.” Noi am inchis dosarul si l-am bagat in servieta sa plecam. Cand, deodata, ne-a chemat inapoi si a spus: “Semnez! Da-l aici.” L-am intrebat cum de s-a razgandit. Mi-a spus: “M-am rugat si am deschis Biblia si am citit: “Vrem sa mergem si noi cu voi, caci am auzit ca Dumnezeu este cu voi” (Zaharia 8:23). Daca Dumnezeu este cu voi, vreau sa fiu si eu alaturi.”

Cred ca reactia extrem de dura a autoritatilor nu s-a datorat atat faptului ca un astfel de “Memoriu” de protest colectiv era un fel de premiera in peisajul evanghelic, ci spaimei ca o asemenea “organizare” si culegerea atator semnaturi din diferite locuri ale tarii s-a putut desfasura fara ca “securitatea” sa prinda de veste. Evenimentul in sine era o negare a competentei organelor de stat, o incalcare a vigilentei organelor de supraveghere si control. Era ca si cum s-ar fi spus: “Dac-au reusit asa ceva prapaditii acestia de sectanti, ar putea reusi si adevaratii dusmani ai societatii noastre comuniste.” Nu-i de mirare deci ca multi si-au simtit scaunele clatinate si slujbele in pericol. Mania lor avea sa fie doar exprimarea unei dorinte animalice de “razbunare” nascuta dintr-un sentiment profund de autoconservare.

Alaturi de Iosif Serac, statura lui Geabou Pascu facea parte din celebrele “Turnuri gemene” din New York. Daca Iosif Serac a fost un “varf de lance”, Geabou Pascu a fost “capul de berbec” pus pe daramanrea oprelistilor ridicate de comunisti in calea raspandirii Evangheliei. Il priveam cu respect si cu duioasa admiratie peste masa la care eram adunati. Avea acum degetele de la maini rasucite si deformate de reumatismul poliarticular. Fata ii era brazdata de riduri. Ochii ii erau insa la fel de frumosi si ageri, cu sclipiri de otelita invartosare. Era, dincolo de bruma varstei, acelasi teleormanean plin de ravna pentru Domnul si vesnic pornit impotriva dusmanilor dinauntru si dinafara ai Imparatiei; un munte de sentiment navalnic ascuns sub platosa unor purtari dure si doar aparent taioase.

Il cunosteam din anii cand m-a primit sa “fac practica” in bisericile din cercul Alexandria. Il vazusem acolo daruindu-se lucrarii cu o rara lepadare de sine. Alerga intre Tiganesti, Nenciulesti si Alexandria ca un Samuel modern intre Mitpa, Ghilgal si Bethel (1 Sam. 7:15). Mergea cu bicicleta sau cu motoreta. Primavara, toamna si iarna, cand vremea era rece si vantul taios, se infasura cu ziare pe sub haine si disparea pe soseaua serpuitoare. Reumatismul de azi este dobanda investitiilor de entuziasm de pe vremea aceea. Ii cunosteam vorba ascutita si strecurata cumva viclean, cu gand sa prinda sau sa-si surprinda glumet interlocutorul. Ma pacalise de multe ori in felul acesta. Intr-o dupa amiaza, cand ma ducea spre Tiganesti cu motoreta, mi-a strigat prin vant, peste umar: “Am sa-ti arat Tiganestiul nou!” si a dat cu capul inspre coama dealului. Ca bucurestean obisnuit cu noile cartiere de blocuri, m-am uitat nedumerit spre costisa golasa si i-am strigat inapoi: “Nu inteleg.” “Acolo e cimitirul”, mi-a raspuns fericit ca “ma dusese.”

Ce fel de crestin era fratele Pascu aflasem de mult de la tata: “Cand, dupa depunerea memoriului, ne-a arestat pe cei din Bucuresti, Pascu a fost arestat si el la Alexandria. Dupa multe zile petrecute la securitatea din Alexandria, Pascu a venit la Bucuresti, la noi, ca sa nu avem numai noi cinstea sa suferim pentru Evanghelie.”

Tot de la tata am stiut si ca sub aparenta duritate, fratele Pascu este un sentimental irecuperabil si “lesne varsatoriu de lacrimi” (ca sa nu spun plangaret). Odata, cand tata, care a plans ultima data in viata lui in copilarie, langa trupul fara viata al mamei sale, refuza parca sa verse lacrimi intr-o partasie in care toti ceilalti plangeau, taica Pascu i-a strigat in gluma: “Ba Vasile, tu n-ai apa in cap, d-aia nu plangi! N-ai apa in cap. Asa zice Ieremia in capitolul 9: “O! De mi-ar fi capul plin cu apa, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, as plange zi si noapte …” Tu n-ai apa in cap, de aia nu poti sa plangi.”

De plans, fratele Pascu n-a plans si nici nu s-a plans niciodata din cauza greutatilor materiale sau din cauza persecutiilor si arestarilor. Militienilor din zona “le era drag” sa-l tachineze si sa-l opreasca pe motive imaginare din rutele lui misionare. Atunci il puneau sa stea in picioare la un colt de incapere-carcera, dupa ce ii luasera in batjocora sireturile de la pantofi si cureaua de la brau, “ca sa nu se spanzure cu ele.”

Intre cei din “Tardelas”, Vasile Talos a fost in majoritatea cazurilor “eminenta cenusie”, creierul care a asternut in forma de documente dorintele contestatarilor. In discutia lor, am auzit aceasta relatare, pe care as numi-o: “Un raspuns in doar … zece zile.”

“Talos, iti mai aduci aminte de ultimul memoriu adresat lui Ceausescu si semnat de tot Congresul Cultului Baptist in 11-12 Decembrie 1989? L-am dus impreuna la presedentie.”
“Da, frate. Asteptam un raspuns de la Ceausescu si … Dumnezeu ni l-a dat in doar zece zile!”

Inspirat cumva de Dumnezeu am adaugat atunci la textul memoriului un citat pe care vreau sa vi-l reamintesc acum:

Dupa ce am scris: “Noi sustinem ca omul trebuie sa se bucure de libertatea de a avea sau nu o credinta religioasa si astfel subscriem la prevederea constitutionala din art. 30 am adaugat:
“Principiile credinciosilor baptisti au fost afirmate inca din anul 1612 de predicatorul baptist Thomas Hewys, care scria suveranului Angliei urmatoarele:

“Maiestatea Sa este un om muritor si nu este Dumnezeu si de aceea nu are putere peste sufletele nemuritoare ale supusilor sai. Noi ne rugam pentru Maiestatea Sa si vrem sa nu aiba nici o suspiciune ca am fi impotriva Sa. Noi vrem sa fim supusi loiali in cele pamantesti. Religia omului este o problema intre el si Dumnezeu. Maiestatea Sa nu va raspunde inaintea lui Dumnezeu pentru sufletul nici unui om si el nu poate fi judecator in cele spirituale intre Dumnezeu si om. Lasati-i pe oameni sa fie eretici, turci, evrei sau orice altceva, caci problema credintei nu sta in puterea pamanteasca sa fie judecata si pedepsita.”

Tin minte ca in originalul din limba engleza scria: “Maiestatea Sa este cenusa si nu este Dumnezeu” ,dar m-am temut ca ar fi prea tare pentru ceilalti semnatari din Congres si am scris doar: “Maiestatea Sa este un om …” Putin stiam noi atunci ca in numai zece zile, Ceausescu avea sa fie muritor de-a binelea si ca va fi trimis sa dea socoteala inaintea lui Dumnezeu.”

Pentru cei curiosi, atasez aici textul memoriului semnat de delegatii Congresului Bisericilor Baptiste in data de 11-12 Decembrie 1989 si depus la presedintie cu doar zece zile inainte de caderea lui Ceausescu. Cititorul atent va observa rezultatul cruntei persecutii comuniste. Preambulul vorbeste despre doar 135 de pastori ramasi sa pastoreasca cei aproximativ 140.000 de credinciosi baptisti. “Bate-voi pastorul si turma se va inprastia”, rasuna peste veacuri socoteala dusmanului oilor lui Dumnezeu. La marea criza de lucratori, autoritatile avusesera grija sa nu fie aprobate decat 17 locuri de cursanti la Seminarul care trebuia sa fie pepiniera de noi lucratori cu Evanghelia.

DOMNULUI NICOLAE CEAUSESCU,
PRESEDINTELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA

Domnule Presedinte

Subsemnatii, delegati ai comunitatii crestine baptiste, cu mandat permanent pe perioada de trei ani, incepand cu 1989, la Congresul Cultului Crestin Baptist,forul suprem de conducere si indrumare a acestui cult, cu deosebita consideratie, va adresam prezentul

MEMORIU

Cultul Crestin Baptist din R.S. Romania se organizeaza si functioneaza conform Statutului aprobat prin Decretul 1203/ 1950, al Prezidiului Marii Adunari Nationale.
Cultul Crestin Baptist cuprinde aproximativ 140.000 membrii si apartinatori, 951 biserici si biserici-filiale, care sunt deservite de 135 pastori. In cadrul cultului, in Bucuresti functioneaza Seminarul Teologic Baptist cu un numar total de 17 cursanti in cei patru ani de invatamant.
Suntem recunoscatori pentru posibilitatea de a ne practica crezul in scumpa noastra patrie, alaturi de celelalte culte religioase recunoscute de statul roman.

Stimate Domnule Presedinte,

Va aducem la cunostinta faptul ca prin repetate incalcari ale prevederilor constitutionale savarsite de anumite organe ale administratiei de stat, unele biserici baptiste si anumiti credinciosi baptisti sunt vaduviti de garantii practice in exercitarea cultului religios si a libertatii de constiinta.
In diferite situatii Departamentul Cultelor isi depaseste atributiile ce ii revin in indeplinirea drepturilor statului de supraveghere si control asupra activitatii Cultului Crestin Baptist ca aceasta sa se desfasoare in cadrul legii si savarseste imixtiuni in viata cultului nostru pe care le consideram inadmisibile.

Astfel,

1. Nu toti credinciosii baptisti se bucura de dreptul la inchinare desi acest drept este garantat prin Constitutie, art.30, “Libertatea exercitarii cultului religios este garantata” si este reglementata in Statutul de organizare si functionare al cultului nostru, art.15, “Grupurile de credinciosi mai mici de 20 membri majori formeaza o biserica-filiala fara a avea personalitate juridica. Ele se vor afilia bisericii celei mai apropiate si isi pot exercita cultul in mod liber si independent in casa de rugaciune din localitatea respectiva”. Potrivit marturisirii de credinta baptiste, care face parte integranta din Statutul aprobat prin Decretul 1203, casa de rugaciune poate sa fie imobil proprietate cultica sau o simpla camera dintr-un imobil particular inchiriata in acest scop.
Din moment ce Cultul Crestin Baptist este un cult recunoscut in R.S. Romania consideram ca nu este echitabil ca unor grupuri de credinciosi baptisti sa li se aplice un regim discriminatoriu fiind privati de libertatea de a se inchina in localitatea lor.
Cat priveste dreptul statutar al credinciosilor baptisti de a se constitui in biserici cu personalitate juridica, atunci cand numarul lor depaseste 20 membri, acesta este reglementat in art.13 din Statut. Potrivit cu acest regulament, constituirea se face prin hotararea adunarii generale a credinciosilor din localitatea respectiva.
Departamentul Cultelor care autorizeaza – in conditiile legii – functionarea bisericii ca persoana juridica, consideram ca este chemat a face numai o verificare de legalitate a infiintarii, nefiind vorba de o verificare a oportunitatii infiintarii, ci numai de cercetare a respectarii conditiilor legale de fond si de forma cu privire la constituirea bisericii.
Refuzul nejustificat al Departamentului Cultelor de a autoriza functionarea de biserici constituite statutar reprezinta o nesocotire a garantiilor constitutionale. Prin aceste practici se mentine o situatie in care peste o suta de grupuri de credinciosi din tara sunt vaduviti de dreptul de a-si exercita cultul religios.

2. Dreptul statutar al bisericilor de a-si alege si angaja personal duhvovnicesc (pastori) este ingradit pe de o parte de faptul ca locurile in Seminarul Teologic Baptist sunt stabilite in mod arbitrar de organe dinafara cultului si pe de alta parte, de faptul ca Departamentul Cultelor refuza fara motive temeinice sa acorde autorizatie de exercitare a slujbei de pastor celor alesi de biserici in conformitate cu art. 27 din Statut, adica a celor care au o pregatire cat mai aleasa.
Astfel, s-a ajuns ca cele peste o mie de biserici si filiale sa fie deservite de numai 135 pastori. In prezent exista 75 posturi vacante, iar in urmatorii cinci ani se vor pensiona circa 40 de pastori.
Mentionam ca bisericile crestine baptiste nu primesc subventii de la stat. Astfel, Seminarul Teologic Baptist este intretinut prin contributia benevola a credinciosilor, iar locurile de munca sunt stabilite de bisericile baptiste in acord cu organele reprezentative ale cultului.
Solicitam recunoasterea de catre Departamentului Cultelor a pastorilor alesi in conformitate cu art. 27 din Statut si acordarea dreptului conducerii cultului de a stabili numarul de locuri in seminar dupa nevoile bisericilor.

3. Departamentul Cultelor exercita und drept nelimitat in ce priveste recunoasterea organelor de conducere a cultului sau a comunitatilor. In acest sens Departamentul a actionat descretionar, refuzand recunoasterea unor persoane alese statutar fara a invoca un motiv temeinic.
Consideram aceasta imixtiune neadmisa in viata interna a cultului si o incalcare a prevederilor constitutionale care stabilesc, “Cultele religioase se organizeaza si functioneaza liber” (Art. 30).

4. In ultimii ani s-au amenajat si reparat un numar insemnat de locasuri de cult.
Suntem recunoscatori autoritatilor de stat care au aratat intelegere in solutionarea pozitiva a acestor cazuri.
Cu toate acestea exista un numar destul de mare de biserici si biserici-filiale care nu au locasuri de cult proprii. Departamentul Cultelor si anumite organe locale de stat refuza ne’ntemeiat dreptul bisericilor de a-si achizitiona imobilele de cult necesare. In unele cazuri bisericile intampina greutati deosebit de mari in obtinerea autorizatiei de amenajare, reparare sau extindere a locasurilor de cult existente.

5. Aprobarile date de catre Departamentul Cultelor de a se tipari Biblii si literatura religioasa necesara bisericilor si slujitorilor duhovnicesti ai acestora sunt cu totul nesatisfacatoare. Bibliile si cartile religioase de specialitate tiparite in strainatate, consideram ca sunt confiscate fara discernamantul necesar. In acest mod un mare numar de credinciosi sunt frustrati de dreptul la informatii de specialitate in domeniul religios.

6. Unii din credinciosii baptisti in unele intreprinderi si institutii sunt sicanati in repetate randuri, fiind acuzati ca sunt “sectanti”.
Consideram ca libertatea de constiinta garantata in Constitutia tarii noastre este o componenta majora a drepturilor fundamentale ale omului. Noi credem ca fiecare om este personal raspunzator inaintea lui Dumnezeu pentru sufletul si destinul lui vesnic. Noi sustinem ca omul trebuie sa se bucure de libertatea de a avea sau nu o credinta religioasa si astfel subscriem la prevederea constitutionala din art. 30.
“Principiile credinciosilor baptisti au fost afirmate inca din anul 1612 de predicatorul baptist Thomas Hwys, care scria suveranului Angliei urmatoarele:
“Maiestatea Sa este un om muritor si nu este Dumnezeu si de aceea nu are putere peste sufletele nemuritoare ale supusilor sai. Noi ne rugam pentru Maiestatea Sa si vrem sa nu aiba nici o suspiciune ca am fi impotriva Sa. Noi vrem sa fim supusi loiali in cele pamantesti. Religia omului este o problema intre el si Dumnezeu. Maiestatea Sa nu va raspunde inaintea lui Dumnezeu pentru sufletul nici unui om si el nu poate fi judecator in cele spirituale intre Dumnezeu si om. Lasati-i pe oameni sa fie eretici, turci, evrei sau orice altceva, caci problema credintei nu sta in puterea pamanteasca sa fie judecata si pedepsita.”

Consecventi acestor convingeri baptiste, consideram ca orice alta implinire a nevoilor umane, oricat ar fi de laudabila, nu este suficienta pentru fericirea suprema si pacea launtrica a omului daca acesta nu traieste potrivit propriilor sale convingeri despre lume si viata.
Avand in vedere faptul ca statul socialist are la baza si militeaza pentru conceptia ateista despre lume si viata, Constitutia a prevazut o serie de garantii pentru cei ce impartasesc conceptii teiste.
In temeiul art. 17 din Constitutie, care prevede:

“Cetatenii Republicii Socialiste Romania, fara deosebire de nationalitate, rasa, sex sau religie, sunt egali in drepturi in toate domeniile vietii economice, politice, juridice, sociale si culturale.
Statul garanteaza egalitatea in drepturi a cetatenilor. Nici o ingradire a acestor drepturi si nici o deosebire in exercitarea lor pe temeiul nationalitatii, rasei, sexului sau religiei nu sunt ingaduite.
Orice manifestare avand ca scop stabilirea unor asemenea ingradiri, propaganda nationalist-sovina, atatarea urii de rasa sau nationale sunt pedepsite de lege si in baza autoritatii de care va bucurati in calitate de Presedinte al Republicii Socialiste Romania, va rugam sa binevoiti a da indrumari tuturor persoanelor din aparatul de stat sau a celor ce detin functii de conducere in intreprinderi si institutii sa trateze pe toti cetatenii tarii potrivit pregatirii si competentei lor profesionale, a caracterului lor moral si a modului in care isi indeplinesc sarcinile de serviciu fara nici o discriminare pe temeiul apartenentei religioase.

7. Referitor la ziua de Duminica, noi credem si marturisim ca este ziua consacrata inchinarii fata de Dumnezeu a tuturor crestinilor care cinstesc invierea Domnului Isus Christos.
Consideram ca nerespectarea zilei de duminica, zi de odihna, constituie atat o piedica in practicarea invataturii noastre crestine cat si o cauza a slabirii unitatii in viata de familie.
Practica unor intreprinderi sau institutii, combatuta in presa chiar de domnia voastra, de a obliga pe angajati sub diferite motive sa lucreze duminica continua in multe cazuri.
Avand in vedere mostenirea spirituala crestina a poporului nostru, va rugam sa binevoiti a facilita celor ce doresc sa celebreze marile sarbatori crestine “NASTEREA MINTUITORULUI” SI “INVIEREA DOMNULUI” aordandu-li-se in acest scop cate doua zile libere.

Stimate Domnule Presedinte,

Ca slujitori spirituali ai bisericilor crestine baptiste ne straduim sa ne dam aportul la promovarea unui climat de intelegere intre oameni, la sadirea in constiinta credinciosilor a unor principii inalte de moralitate, la cultivarea respectului fata de tara si autoritate, la intarirea familiei si formarea unei atitudini sanatoase fata de munca.
Urmam invatatura Bibliei care spune: “Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” si “Rugati-va pentru binele tarii, caci fericirea voastra atarna de fericirea ei”.
Mentionam ca majoritatea acestor probleme au fost discutate in cadrul Congresului Cultului Crestin Baptist din anii 1977, 1984 si 1988, ca au fost prezentate deseori de conducerea cultului la Departamentul Cultelor fara a primi un raspuns multumitor.
In asteptarea rezolvarii favorabile a doleantelor noastre, va asiguram de sincera dorinta a noastra si a tuturor credinciosilor baptisti de a fi buni cetateni si de a contribui din plin la inflorirea scumpei noastre patrii.
Ne rugam ca Dumnezeu sa binecuvinteze cu prosperitate si pace intreaga noastra natiune.

Semneaza:
DELEGATII IN CONGRESUL CULTULUI CRESTIN BAPTIST.

Exemplul acestor cativa pastori necompromisi le-a dat multora avant si certitudinea ca sunt “pe calea cea buna”. Protestele impotriva abuzurilor si dorinta de a rupe lantul compromisurilor au inceput sa se inmulteasca.

“In unele locuri, cum au fost bisericile baptiste din Lugoj, Timisoara si Tulcea, incercarile de demitere a pastorilor cu o atitudine favorabila Statului au esuat, deoarece “masurile luate de inspectorii judeteni, impreuna cu organele de conducere ale cultelor, au fost eficiente” (ACNSAS, fond documentar, dosar 143, vol.3, f.29). “Departamentul Cultelor a considerat ca fiind “mult mai grava” actiunea din Decembrie 1977, cand comunitatea baptista de Bucuresti (care cuprindea toata Muntenia, Dobrogea si Moldova, presedinte Iosif Serac, secretar Geabau Pascu) a convocat o adunare generala care nu avea nici aprobarea organelor de Stat si nici acceptul conducerii cultului Baptist. La o astfel de adunare generala “ilegala” a credinciosilor baptisti, organizata tot in decembrie 1977, la Resita, credinciosul Craiovan Ilie a strigat: “Statul nu are dreptul sa se amestece in treburile bisericii decat pana la usa ei” si a rostit o rugaciune prin care i-a chemat pe ceilalti credinciosi “sa se uneasca impotriva vrajmasilor lui Christos” (Partidul, Securitatea si Cultele, pag. 376).

“Un material intocmit de Departamentul Cultelor in 1980 semnala numarul mare de memorii trimise in strainatate de baptisti. Conform documentului, “declansata in 1973 cu “Memoriul celor 50 de pastori baptisti”, actiunea a fost amplificata de Iosif Ton cu mai multe “memorii si scrisori deschise”. Se specifica faptul ca, dupa acest moment, au fost redactate mai multe documente de acest tip: al lui Iosif Ton (in decembrie 1977), cel semnat “Tineretul bisericii baptiste din Iasi”, “Punctul nostrum de vedere”, initiat de Serac Iosif, Geabau Pascu si Talos Vasile, din comunitatea de Bucuresti, care au si umblat cu el prin tara, strangand semnaturi de la mai multi pastori baptisti din diverse judete (unii din acesti pastori au retractat ulterior semnaturile) si “memorial bisericii baptiste din Resita, citit la postul de radio “Europa Libera”. … Departamentul Cultelor sublinia “substratul politic al acestor actiuni intreprinse cu motivare religioasa” (ACNSAS, dosar 148. Vol.3, f.35), incercand astfel sa abata atentia de la nerespectarea libertatii religioase in Romania. In opinia Departamentului Cultelor, pastoral Baptist Iosif Ton din Oradea si-a inceput actiunile protestatare “la instigarea organizatiilor religioase reactionare din strainatate”. Era vizat in acest caz “Centrul pentru studierea religiei si comunismului” de la Londra, cu care Iosif Ton ar fi luat contact in perioada 1968-1972, cand si-a desavarsit studiile teologice in Anglia. Iosif Ton a redactat si difuzat in randul baptistilor, dar si in randul altor cercuri din tara si strainatate, mai multe lucrari, printer care “Locul crestinului in socialism” si “Manifestul crestin”, denuntand politica antireligioasa a Statului ateist roman. … La inceputul anilor ’80, Iosif Ton s-a stability in SUA, dar si aici era urmarit de Securitate, fiind lucrat de maiorul Aurel Zapodeanu in D.U.I., incercandu-se influentarea sa pentru a-si inceta Campania de la “Europa Libera” pentru respectarea drepturilor religioase in Romania”. (Partidul, Securitatea si Cultele, p. 391).

“Autoritatile au prezentat si actiunea baptistului Pavel Nicolescu, din Bucuresti, ca fiind tot rezultatul amestecului in treburile interne ale Romaniei al organizatiilor religioase internationale anticomuniste, in speta a “Solidaritatii internationale crestine”. In aprilie 1978, Pavel Nicolescu impreuna cu alti opt baptisti din Bucuresti si din judetele Timis si Caras Severin, a infiintat “Comitetul roman pentru apararea libertatilor religioase si de constiinta”, cu scopul informarii opiniei publice mondiale despre lipsa de drepturi religioase in Romania. In scurt timp, numarul adeptilor la acest comitet s-a marit la 27 de persoane, fiind atrasi membrii din judetele Cluj, Arad, Iasi si Hunedoara. In anul 1979, prin intermediul preotului ortodox Ghoerghe Calciu-Dumitreasa, Pavel Nicolescu a intrat in legatura cu initiatorii “Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania”, pe care i-a incurajat in actiunea lor. Autoritatile au trecut la arestarea si condamnarea unora dintre membrii comitetului, ceilalti, printre care si Pavel Nicolescu, au fost fortati sa emigreze, majoritatea stabilindu-se in SUA.”

Fata de amestecul tot maiagresiv al Statului in viata religioasa a credinciosilor neoprotestanti, dar si fata de deteriorarea continua a conditiilor de viata, s-au inregistrat cazuri in care unii membrii ai acestor culte si-au exprimat nemultumirea, manifestandu-se chiar in biserica. Departamentul Cultelor a semnalat cazurile pastorilor baptisti Pascu Geabau, ((…), Iosif Stefanut, Vasile Talos si Vasile Branzei, dar si ale credinciosilor baptisti (…) si Filip Dinca, care “tin predici in care invinuiesc conducerea cultului de incapacitate, lipsa de activitate si atitudine servila fata de organele de Stat (…), incita credinciosii la nesupunere fata de autoritatea de Stat, negand dreptul acestuia de supraveghere si control a vietii religioase” (Partidul, Securitatea si Cultele, p. 392).

Dupa cum se poate vedea din toate acestea, prezenta infromatorilor in sanul bisericilor n-a reusit decat in mica masura sa stanjeneasca activitatea crestinilor devotati.