Anul Nou nu e de-o zi. Gheorghe Moruţ

„Totul este relativ, singurul adevăr absolut este Dumnezeu!”. Acest citat este din lucrarea „Prelegeri de filosofie asupra religiei” a lui Hegel, filosof „idealist obiectiv”. Am citit această carte în vacanţa dintre clasa a VII-a şi a VIII-a şi am rămas cu înţelesuri din ea, atât cât pricepea mintea mea atunci iscoditoare… Tot atunci îi „cunoscusem” în curiozităţile mele pe Spinoza şi Feuerbach. Pe Schopenhauer îl iubeam mai mult, „via Eminescu”… Curiozitatea, acum îmi dau seama, era nativă (probabil era suma unor reminiscenţe dintr-o viaţă anterioară) şi mi-o astâmpăram cu manualele unui prieten mai mare, elev în clasa a XI-a atunci, acum licenţiat în Drept… Nu vă miraţi de ce am scris între paranteze, ci îndrăzniţi să recunoaşteţi ceea ce înţelegeţi din Evanghelia lui Matei, cap. 11, versetul 14 (traducerea Cornilescu), în „Mărturia lui Isus despre Ioan”… Da, este nevoie de „îndrăzneală” deoarece se pare că sunt tendinţe de a abandona libertatea Cuvântului, în favoarea sclaviei dogmelor… Cam lung logosul de introducere la ceea ce vreau să spun, practic câteva cuvinte, la cumpăna-ntre ani, dar ştiind că dracul fuge de tămâie, neoricine intrând în aceste scrisuri, cei ce intră sunt predispuşi iertării…

Relativ este şi timpul şi măsurarea lui. După măsurătorile convenţionale  acceptate aproape de toate culturile lumii, peste câteva zile „îngropăm” ultimul an din primul deceniu, din primul secol al celui de-al Treilea Mileniu, după Hristos, măsurătoare propusă de călugărul creştin Dionysius Exiguus… Se fac în aceste zile tot felul de calcule şi socoteli, „analize şi sinteze”, asupra rentabilităţii afacerilor rulate în decursul anului trecut, studii, planuri şi iniţiative pentru anul care se iveşte. Desigur, este imperios  trebuincios lucrul acesta pentru „buna funcţionare” a templelor sufletelor noastre…

Ambalajul „face” într-o economie de piaţă… căci ce altceva este trupul acesta pentru a cărui întreţinere folosim atât de mult timp, decât un  ambalaj?… Vai şi cât ne-am ocupat de el cu prilejul Crăciunului! Numai că în centrul atenţiei noastre trebuia să fie semnificaţia întrupării lui Dumnezeu,  Naşterea lui Isus… Ceva similar întâmplându-se la Învierea lui Hristos, când rostim (cei care o fac) în stânga şi-n dreapta „Paşte fericit!”,  „Paşte liniştit!”… Noi, neavând nimic, absolut nimic, (excluzând simbolistica) cu Paştele evreilor în afară de coincidenţa de atunci, când Isus a înviat în zilele Paştelor evreieşti…

În calendarul strict creştin, noi avem Naşterea lui Hristos, nu „Crăciunul” şi Învierea lui Hristos, nu „Paştele”… şi să nu risipim timpul dat nouă spre bucurii sfinte, în trude luteşti, care să ne mărginească de menirea iniţială dată prin creaţie!… Aşa cum în aceste zile ne facem contabilitatea materiei, este necesar (dacă îl avem cu adevărat pe Isus în noi) să facem o introspecţie a duhului! Biruinţa (ca să nu zic „câştigul”) ar fi direct proporţională cu cât am eliminat din eu-l care ne desparte de Dumnezeu… Eu-l nefiind altceva decât acel „plin-de-sine”, stare care înseamnă (fiind cauza unei rezultante) însingurare, raportat la părtăşia cu Dumnezeu, la sălăşluirea sfinţeniei Lui în persoana noastră… Poate ne este greu să ne gândim la mulţimea păcatelor noastre „acoperite” prin  salvarea de suflete de la moarte! Nu pentru că mulţimea lor ne-ar încurca în  socoteli, cât, poate, pentru faptul că la „registrul” acesta nu s-a lucrat suficient…Dar, se poate considera biruinţă şi simplul fapt că avem în vedere (dacă e aşa) lucrul acesta, pentru Anul Nou (a nu se rezuma „Anul Nou” la o zi), uşurând astfel şi munca moliilor şi a ruginii…

Vă salut nepărtinitor, imparţial şi echidistant cu: „Trăiţi-vă fericiţi veşnicia!”