APROAPE DE CEI PERSECUTAŢI ,, MALAEZIA”

Asculta informatia

11731708_380633022135823_5797408354593323268_o

SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE PENTRU CREŞTINII PERSECUTAŢI
MALAEZIA ( 12-18 iulie 2015)
-Este o insulă situată în partea de S-E a Asiei.
-Are o populaţie de 30,6 milioane locuitori, iar creştini sunt 2,9 milioane.
-Religia de stat este islam şi se află pe locul 37 în clasamentul ţărilor cu persecuţii.
-Schimbarea credinţei este un act ilegal şi este considerat apostazie, fiind sancţionat cu amendă sau închisoare.
-Serviciile de închinare ale creştinilor sunt monitorizate , iar materialele creştine sunt controlate de autorităţi.
-Deşi Constituţia garantează libertatea religioasă , totuşi de multe ori tribunalele ignoră Constituţia şi aplică Legea Islamică, Sharia, care din 2014 a devenit egală cu instanţele civile.
-În 2011 autorităţiile au confiscat 35 000 de Biblii care au fost introduse în ţară şi de atunci confiscarea Bibliilor a continuat.
-Creştinii se adună în secret la închinare, iar bisericile sunt aproape inexistente.
-Cetăţenii din Malaezia de alte origini au libertatea de a avea orice religie doresc, dar cei de origine malaeză sunt obligaţi prin lege să fie musulmani.
-Musulmanii convertiţi la creştinism sunt trimişi în centre de reeducare , unde sunt reţinuti până sunt deacord să se întoarcă la islam.
-Unii musulmani care se convertesc la creştinism sunt forţaţi să părăsească familiile şi societatea,riscând să piarda custodia copiilor,iar alţii sunt forţaţi să părăsească ţara.
Haideţi să ne unim în rugăciune şi să ne rugăm pentru fraţii noştri care împărtăşesc aceaşi credinţă ca şi a noastră, dar nu şi aceaşi libertate. Dumnezeu ne-a oferit harul ca noi să ne rugam pentru ei, şi nu ei pentru noi.
POŢI ALEGE SĂ FII …,,RASPUNSUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICA PERSECUTATĂ”…DIN GENERAŢIA TA”!

Despre

Leave a Reply