ATAC terorist în Israel! Cinci suspecţi au fost arestaţi – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online
Stiri externe

ATAC terorist în Israel! Cinci suspecţi au fost arestaţi

Asculta informatia

Cinci suspecţi au fost arestaţi în Israel după un atac revendicat de organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) în nordul ţării care s-a soldat cu doi morţi şi mai mulţi răniţi, informează luni poliţia israeliană, preluată de AFP, potrivit agerpres.

Funeraliile celor două victime, membri ai poliţiei de frontieră israeliană, în vârstă de 19 ani, urmează să aibă loc luni. Una dintre cele două victime, Shirel Aboukrat, avea cetăţenie franceză şi israeliană, potrivit ambasadei Franţei la Tel Aviv.

Poliţia israeliană a anunţat că, în colaborare cu serviciul de securitate israelian Shin Beth, a efectuat percheziţii în oraşul arab Umm al-Fahm, aflat la circa 20 km de Hadera, unde a avut loc un atac duminică seară.

„La finalul percheziţiilor, forţele de ordine au arestat trei locuitori suspectaţi că aparţin unei organizaţii teroriste. Alţi doi suspecţi au fost arestaţi în altă parte”, a anunţat poliţia într-un comunicat.

Gruparea SI a anunţat într-un comunicat că doi dintre militanţii săi sunt autorii atacului armat.

Atacatorii, identificaţi de Israel ca fiind arabi israelieni şi agenţi locali ai organizaţiei SI, au fost ucişi de poliţişti care se aflau în apropiere.

Atacul de la Hadera a avut loc la câteva zile după un altul petrecut în sudul Israelului, la Beersheva, care s-a soldat cu patru morţi. Autorul acestui atac cu cuţitul şi cu o maşină cu care a lovit trecători a fost identificat de autorităţile israeliene drept un profesor condamnat în 2016 la patru ani de închisoare pentru că a plănuit să plece în Siria pentru a lupta alături de SI.

„Un al doilea atac al susţinătorilor Statului Islamic în interiorul Israelului obligă forţele de securitate să se adapteze rapid la noua ameninţare”, a comentat luni prim-ministrul israelian Naftali Bennett. „Le cer cetăţenilor să continue să fie vigilenţi. Împreună, vom putea să învingem acest duşman”, a adăugat el.

Atacul de la Hadera a avut loc şi în contextul în care Israelul găzduieşte o întâlnire fără precedent, duminică şi luni, a şefilor diplomaţiilor din SUA, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Maroc, într-o localitate din deşertul Negev.

Funeraliile lui Shirel Aboukrat urmează să aibă loc luni după-amiază în cimitirul militar din Netanya, în centrul Israelului. Înmormântarea lui Yezen Falah, celălalt poliţist ucis, urmează să aibă loc în satul druz din nordul Israelului în care acesta s-a născut.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

65 + = 67

Close