Benjamin Netanyahu, SINGUR la ‘ultima cină a democrației’ în Tel Aviv

Asculta informatia

În contextul protestelor sociale împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, o masa de banchet cu mâncare din belşug, şampanie, cu o efigie a şefului executivului israelian, figurează într-o dioramă instalată în Piaţa Rabin din Tel Aviv de artistul Itay Zalait, potrivit agerpres.

Lucrarea cuprinde o replică în mărime naturală a lui Netanyahu instalat la o masă lungă pe care pot fi văzute feluri de bucate alese, sticle de şampanie şi candelabre. Statuia lui Netanyahu ţine un tort mare sub forma drapelului israelian, ceea ce – potrivit autorului – ar simboliza sfârşitul democraţiei.

Citeste si: Polonia se retrage din Convenția de la Istanbul, semnată și de România

„Suntem cu un moment înainte de ultima cină a democraţiei. Suntem la desert. Vedeţi?”, le spune ziariştilor Itay Zalait, arătând spre tort. „Scaunele guvernului sunt goale, nu există nimeni care să ne reprezinte”, a adăugat el, arătând din nou masa din lucrarea sa.

Diorama evocă faimosul tablou al lui Leonardo Da Vinci, „Cina cea de taină”, care înfăţişează episodul biblic în care Iisus ia ultima sa masă, înconjurat de cei 12 apostoli, înainte de a fi predat pentru a fi răstignit. Totuşi, scopul artistului nu a fost să creeze o copie a acesteia, ci o declaraţie politică.

Acuzând guvernul că îi divizează pe cetăţenii israelieni în facţiuni de stânga şi de dreapta, arabi contra evrei, evrei religioşi contra evrei laici şi europeni împotriva celor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, el a spus: „Trebuie să ne asumăm responsabilitatea, să ne unim şi să ne realizăm dreptul democratic la o ţară democratică şi să ieşim să protestăm”.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply