Quantcast
Biserica portugheză face apel la respingerea eutanasiei după legalizarea sa – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Biserica portugheză face apel la respingerea eutanasiei după legalizarea sa

Biserica portugheză a cerut familiilor şi profesioniştilor din domeniul sănătăţii să nu practice eutanasia, promulgată marţi de preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa după un lung proces legislativ, a anunţat Conferinţa Episcopală într-un comunicat publicat miercuri, relatează AFP, potrivit agerpres

Conferinţa Episcopală (CEP) a cerut „respingerea categorică a posibilităţilor deschise de legalizarea eutanasiei”, cerând în special ca voinţa medicilor obiectori de conştiinţă să fie „respectată întotdeauna”.

Şeful statului portughez, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa, a promulgat marţi legea de dezincriminare a eutanasiei, adoptată săptămâna trecută de Parlament, datorită voturilor majorităţii socialiste.

O majoritate parlamentară s-a pronunţat deja de patru ori în favoarea dezincriminării morţii asistate în ultimii trei ani, dar textul s-a lovit ulterior de rezervele Curţii Constituţionale şi ale şefului statului, catolic practicant.

Pentru a depăşi ultimul veto prezidenţial, socialiştii au hotărât să voteze a doua oară acelaşi text.

Versiunea definitivă a legii prevede că eutanasia nu este autorizată decât în cazurile în care „sinuciderea asistată medical este imposibilă din cauza unei incapacităţi fizice a pacientului”.

Dezincriminarea eutanasiei, care prezintă „moartea ca soluţie la durere şi suferinţă „, duce la „un regres clar al civilizaţiei”, deoarece „principiul fundamental al inviolabilităţii vieţii umane este încălcat „, consideră CEP.

Episcopii portughezi au afirmat că împărtăşesc „tristeţea” exprimată de papa Francisc, care a regretat adoptarea unei „legi pentru a ucide”.

Suveranul pontif este aşteptat în Portugalia la începutul lunii august pentru a sărbători Ziua Mondială a Tineretului.

Eutanasia şi sinuciderea asistată sunt în prezent autorizate în câteva ţări europene, precum cele din Benelux, primele care le-au autorizat, precum şi în Spania vecină.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply