Quantcast
Ce spune Biblia despre fumat – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Ce spune Biblia despre fumat

Ce spune Biblia despre fumat? În primul rând, indiferent de obiectul dependenţei, Cartea Sfântă îndeamnă creştinii să nu permită trupurilor lor să fie stăpânite de absolut nimic.

646x404

Deşi în Biblie nu se menţionează în mod concret fumatul, există o serie de principii biblice care se aplică şi acestui viciu. Fumatul este fără doar şi poate unul dintre lucrurile care provoacă o puternică dependenţă, iar Biblia porunceşte să nu permitem trupurilor noastre să fie stăpânite de nimic.

Ce spune Biblia despre fumat – Nu lăsa fumatul să pună stăpânire pe tine

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. ”, se specifică în 1 Corinteni 6:12. Atâta timp cât fumatul nu este cu nimic folositor oamenilor, se poate trage o primă concluzie cu privire la ce spune Biblia despre fumat.

De asemenea, în 1 Corinteni 10:31 se spune că orice face omul, fie că mănâncă, bea sau orice altceva, acestea trebuie făcute „pentru slava lui Dumnezeu”, iar fumatul cu siguranţă nu se încadrează la acest capitol.

Ce spune Biblia despre fumat – Poftele pământeşti sunt împotriva Domnului

În versetele din Galateni 5:16-24 se vorbeşte despre poftele pământeşti ca fiind împotriva Duhului, astfel că oamenilor nu li se permite să facă tot ce doresc. Cei care se nu respectă aceste interdicţii „nu vor cunoaşte Împărăţia lui Dumnezeu”, iar „cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit firea pământească”, asta însemnând că trebuie să renunţe la plăcerile pământeşti.

Ce spune Biblia despre fumat – Păcat condamnat de conştiinţa fumătorului

Deşi în Biblie nu este precizată această practică, conştiinţa oamenilor condamnă fumatul ca şi păcat. Toţi cei care sunt sinceri cu ei înşişi vor recunoaşte acest lucru. De altfel, dacă nu ar fi privit astfel, nu ar mai apărea sentimentul de vinovăţie şi dorinţa de a renunţa la acest viciu.

Ce spune Biblia despre fumat – Fumătorii sunt sinucigaşi

Pe fiecare pachet de ţigări stă scris „Fumatul dăunează grav sănătăţii”. De aici se poate trage concluzia că fiecare fumător este conştient de răul pe care şi-l face, putând fi găsită o asemănare între aceştia şi sinucigaşi. Ambele categorii îşi fac rău cu bună ştiinţă, astfel că privind şi la ce spune Biblia despre moarte, nu doar că păcatul aduce moarte, dar există voci care susţin că fumătorii ar trebui îngropaţi în zona cimitirelor special destinată sinucigaşilor.

adevarul.ro

Despre

Leave a Reply