Stiri interne

Comunicat din partea Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Timișoara

În atenția domnului Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara

Stimate domn primar,

În numele credincioșilor creștini baptiști din Comunitatea Timișoara, dorim să ne exprimăm dezamăgirea și dezacordul nostru cu privire la decizia recentă a Consiliului Local al municipiului Timișoara de a sponsoriza cu bani publici acțiuni legate de Festivalul Pride al mișcării LGBT, desfășurat în orașul nostru între 6-14 August.

Mâhnirea noastră nu este legată numai de aspectul folosirii banilor publici în susținerea unor proiecte de acest gen (în timp ce alte acțiuni specifice orașului nostru nu au primit această susținere) dar mai ales, pentru faptul ca aceste acțiuni Îl dezonorează pe Dumnezeu, prin promovarea deșănțată a unui comportament păcătos și contribuie la slăbirea fibrei morale a națiunii noastre. Aceste acțiuni caută să normalizeze ceva care din perspectiva lui Dumnezeu nu reprezintă niciodată normalitatea intențiilor Sale cu familia și societatea umană.

Ca și credincioși, ne rugăm pentru binele cetății în care Dumnezeu ne-a așezat și suntem conștienți că doar neprihănirea înalță un popor, pe când păcatul este rușinea popoarelor, iar promovarea păcatului nu va aduce binecuvântarea lui Dumnezeu, ci pedeapsa Lui. Nu credem că aplicarea cu orice preț a unei agende externe, străine de mentalitatea majorității românilor este un demers înțelept care trebuie urmat. Vă rugăm să reflectați asupra acestor lucruri și pe viitor să țineți cont de sensibilitățile morale ale locuitorilor acestui oraș care v-au oferit votul și susținerea lor. Să nu uităm de vremelnicia unor funcții cu care suntem investiți, iar la judecata istoriei – dar mai ales a lui Dumnezeu, să fim găsiți drepți.

Citește și:  Dupa 9 ani Ion merge acum din nou cu ajutorul protezelor

Vă asiguram de rugăciunile și de considerația noastră și ne rugăm ca bunul Dumnezeu să vă lumineze în orice demers care Îl onorează pe El și atrage binecuvântarea Lui asupra comunităților din care facem parte.

Președinte, Marius Birgean                                secretar, Florin Iosub

Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

32 + = 37

Close