De ce-mi place Vladimir Pustan?

Fiindcă-i original. Sunt prea multe copii la xerox – era să zic la indigo, dar nu se mai folosește indigo-ul.

Fiindcă-i hazliu. La biserică venim prea mulți cu moaca izbită de trenul intercity al realității și trebuie să plecăm cu o rază de soare lipită pe chip.

Fiindcă nu folosește cuvintele rigide ”de lemn”. Prea mulți ne-am însușit un vocabular și luăm de-acolo, asemeni unor mașinării cuvinte pe care le ridicăm la nivelul limbii și le-aruncăm spre interlocutor(i).

Fiindcă-i ieșit din tipare. Protocoalele și oamenii protocolari mă plictisesc. Îmi vine s-adorm lângă formele cu viață limitată de concepții sterile despre viață.

Fiindcă lasă viața să facă raliuri și formule unu prin venele sale.

E natural și spiritual mai abitir decât celelalte costume ce ies la amvon.

E cult. Și nu se dă mare cu asta.

Fiindcă scrie cărți. Și e-o plăcere să le răsfoiești.

Fiindcă e pitoresc. Îmbină și țese frumos cuvintele. Are un discurs cu gust bogat și nuanțează tare bine realitatea.

Nu și-a băgat capul într-un butoi. Construiește poduri spre oamenii din celealte confesiuni creștine.

Fiindcă nu ține cu dinții de registrul unui cult și de scaunul oferit de acesta.

Pentru realism.

Pentru că nu copiază pe nimeni.

Fiindcă zâmbește autentic.

Sursa: pustan.wordpress.com