Stiri externe
Demonstraţii violente în Afganistan şi Pakistan împotriva filmului “antiislam”
Peste o mie de afgani au protestat luni în mod violent faţă de difuzarea unui film ostil islamului, incendiind maşini ale poliţiei pe o stradă din Kabul unde se află baze ale NATO şi ale Statelor Unite, au afirmat autorităţile, relatează AFP.
Persoane înarmate aflate printre manifestanţi au deschis focul, însă nimeni nu a fost rănit. Poliţia a decis să nu riposteze, potrivit şefului poliţiei Mohammad Ayoub Salangi.
Este vorba despre prima manifestaţie violentă din capitala afgană împotriva difuzării filmului “Innocence of Muslims” (Inocenţa musulmanilor), un lungmetraj de slabă calitate care a provocat violenţe în Libia, Yemen sau Sudan.
Protestatarii, care strigau “Moarte Americii”, s-au adunat în faţa unei baze americane, Phoenix, dar “poliţia i-a alungat”, a afirmat un responsabil din poliţia locală.
Locotenent-colonelul Hagen Messer, un purtător de cuvânt al ISAF, forţa NATO din Afganistan, a estimat că în jurul bazei Phoenix erau adunate circa 200 de persoane. “Dar sunt doar în apropierea bazei, deci nu este un atac (direct)”, a afirmat acesta. “Este treaba poliţiei afgane (să reacţioneze) şi suntem pregătiţi”, a continuat el.
Opt răniţi în Pakistan
Mii de persoane au manifestat duminică şi în Pakistan pentru a denunţa filmul, cel puţin opt persoane fiind rănite în ciocnirile cu forţele de ordine din faţa consulatului american din Karachi (sud), a afirmat poliţia, transmite AFP.
Forţele de ordine au tras în aer şi au făcut uz de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa o mie de persoane care s-au adunat la apelul unei organizaţii religioase şiite, Majlis-e-Wahadatul Muslimeen, potrivit unui fotograf al AFP.
Manifestanţii au trecut de cordonul de poliţie şi s-au apropiat de o clădire bine protejată a consulatului american din capitala economică a Pakistanului, aruncând cu pietre asupra imobilului.
“Jos America”, “Ne vom sacrifica vieţile pentru a proteja onoarea profetului”, “Spânzuraţi-l pe realizatorul filmului”, strigau protestatarii.
Ciocnirile “s-au soldat cu opt răniţi”, a declarat şeful poliţiei din Karachi, Iqbal Mehmood, precizând că cel puţin 20 de persoane au fost arestate.
Niciun membru al personalului consulatului american nu a fost rănit, a declarat Richard Silver, un purtător de cuvânt al reprezentanţei diplomatice.
Tot la Karachi, aproape 1.500 de persoane au participat la o manifestaţie desfăşurată la apelul organizaţiei protalibane Jamiat Ulema-e-Islam (JUI).
La Lahore, în estul Pakistanului, circa 6.000 de persoane, conform estimărilor poliţiei, au protestat faţă de filmul respectiv, fără incidente.