Eros, religie, tabu

Asculta informatia

Pentru mulți oameni religioși, sexul este tabu. De aceea, percepția populară este că religia diminuează plinătatea vieții de familie. Un studiu recent vine cu o concluzie surprinzătoare: religia și viața intimă sunt în relații chiar foarte bune.

Sexualitatea reprezintă una dintre temele cele mai provocatoare ale societății contemporane. Începând cu revoluţia sexuală a anilor ’60, asistăm la o dezinhibare aproape necontrolată a instinctelor, lucru vizibil în cadrul publicaţiilor, al dezbaterilor publice, al mass-mediei. Era inevitabil ca sexualitatea să invadeze orice dimensiune a existenţei umane. Cultura, educaţia, afacerile sunt infiltrate de concepții modelate de liberalismul sexual. Acest fapt a condus la formarea unei imagini disproporţionate despre rolul și rostul sexualității.

S-a creat în timp percepția că o viață intimă împlinită nu implică niciun fel de limită. Totul este permis atâta timp cât ne simţim bine. Prin contrast, la nivelul percepției publice poate exista concepția conform căreia sentimentul religios inhibă împlinirea intimă. În mod surprinzător, lucrurile sunt departe de a sta așa.

Potrivit unui studiu recent realizat de Universitatea din Porto, există o legătură puternică între împlinirea în viaţa sexuală şi gradul de religiozitate, informează Daily Mail. Mai exact, cercetătorii spun că persoanele religioase, care merg des la biserică, au parte de o viaţă sexuală mai împlinită.

Această influenţă pozitivă apare atât în cazul bărbaţilor, cât şi în cel al femeilor. Mai mult de atât, persoanele căsătorite şi cele care locuiesc alături de partener sunt mai mulţumite de viaţa intimă decât cele singure sau divorţate.

Alte cercetări, alte concluzii

Acesta nu este singurul studiu care vine cu o concluzie atât de surprinzătoare. Unsondaj Redbook realizat cu 100.000 de femei a reliefat același aspect, evidențiind faptul că femeile creștine au o viață intimă mai împlinită decât femeile care nu au o viață impregnată de valori religioase.

Nu toate studiile duc însă spre această concluzie. Spre exemplu o altă cercetare atestă că ateii au o viaţă sexuală mult mai bună decât oamenii religioşi. Motivul? Aceștia din urmă pot avea de sentimente de vinovăţie înainte, în timpul sau după întreţinerea unor relații sexuale. Cei credincioşi chiar au recunoscut că au uneori sentimente puternice de vinovăţie generate de anumite tipuri de raporturi sexuale, ori de dorinţe sau fantezii erotice.

Cercetătorii de la Universitatea din Kansas își exprimă îngrijorarea asupra faptului că, în cazul copiilor crescuţi în medii familiale religioase, educaţia sexuală se face prin intermediul pornografiei. Această supoziție este în legătură cu presupusa reținere a copiilor în a-și întreba părinții. În schimb, cei care şi-au pierdut credinţa, trecând la ateism, au raportat o îmbunătăţire considerabilă a gradului de satisfacţie sexuală.

Abordări și premise opuse

Cum pot fi armonizate concluziile diferite? La prima vedere, am putea susține că studiile sunt făcute cu țintă, dorind să demonstreze ceva ce deja se anticipa. Ar putea fi găsită însă și o altă explicație. Rezultatele implică aceste diferențe pentru că pleacă de la percepţii diferite. Împlinirea intimă este văzută într-o altă manieră într-o familie creştină decât într-una seculară. De aceea, vinovăția pe care au identificat-o unii în studiile lor este posibil să fie reală. Aceasta însă în condițiile în care stilul de viață creștin impune anumite limitări pe care unele cupluri au intenționat să le depășească. Încercarea de implementare în familia creștină a unei percepții seculare despre viața intimă poate genera sentimente de vinovăție. Pe de altă parte, alte cupluri creștine este posibil să fie caracterizate de o percepție nesănătoasă despre viața intimă.

Nu doar cultura și societatea afectează viața de cuplu. Chiar şi biserica poate să aibă partea ei de vină în modelarea unei anumite mentalități eronate despre sexualitate. Retorica religioasă este tributară unei gândiri străine de gândirea iudeo-creștină. Sinteza greco-romană care s-a infiltrat în creștinism a schimbat fundamental perspectivele despre sexualitate, deturnându-le de la concepția biblică. Astfel, dualismul dintre materie și spirit există astăzi încă în mentalul colectiv al multor creștini conservatori. Trupul a devenit mai puțin important, inclusiv tot ceea ce putea fi asociat cu acesta. În aceste condiții, celibatul a constituit modelul ideal de comportament, iar relațiile intime au fost percepute doar ca un mijloc de procreare. Ideea că celibatul este singura cale de glorificare a Divinităţii a fost întruchipată de Fecioara Maria, susține Historia.

În consecință, femeile care alegeau calea mănăstirii erau absolvite de păcatul originar şi se integrau în cultul Fecioarei. Nu trebuie să mai mire pe nimeni că de-a lungul secolelor creștine tema sexualităţii a fost estompată. Unii părinți bisericești chiar au catalogat relațiile sexuale ca ceva respingător. În paralel cu această atitudine negativă față de sex se remarcă și o desconsiderare a femeii. Odată cu apariția Reformei religioase s-a început un fenomen de reechilibrare a raportului dintre trup și suflet. Poate că nu întâmplător cercetătorii de la Universitatea din Chicago au tras concluzia ca cele mai împlinite femei din punct de vedere a intimității sunt cele de vârstă mijlocie, măritate și de religie protestantă, scrie Fox News.

Intimitatea în perspectiva sa biblică

Pentru mulți este posibil să constituie o surpriză faptul că Biblia vorbește despre sexualitate. Și nu puțin. Una dintre cărțile Sfintei Scripturi (Cântarea cântărilor) aduce chiar un elogiu intimității conjugale. Ceea ce diferențiază concepția biblică de cea mundană este lipsa vulgarității și așezarea ei într-un context mai larg care transcende perspectiva hedonistă. Ceea ce lipsește din ecuația seculară este chiar prezența lui Dumnezeu. În cartea Dumnezeu a inventat sexul, consilierul Charles Wittschiebe își exprimă surprinderea că în anumite medii creștine există o reținere în a discuta deschis despre sexualitate, ca și cum aceasta nu ar fi parte din creația lui Dumnezeu. Suficient pentru a înțelege cât de mult este de recuperat din imaginea corectă a unui eros impregnat de creștinism. Chiar și în familii în care valorile religioase pot fi considerate prioritare.

Dragostea care se dăruiește este scopul suprem al vieții de cuplu. Privită dintr-o astfel de perspectivă, intimitatea creștină poate căpăta alte valențe. Sexualitatea nu zidește egoul, ci îl erodează. În planul lui Dumnezeu nu există spațiu pentru interese proprii. În acest mod, viața intimă și religia pot să își consolideze parteneriatul, iar studiile nu fac decât să confirme.

www.semneletimpului.ro