Quantcast
Filipine: O persecutoare devine creștină – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Filipine: O persecutoare devine creștină

Benita era ostilă Evangheliei și îi disprețuia pe creștini, însă în ziua în care Isus a vindecat-o de o boală gravă, dragostea lui Dumnezeu i-a umplut inima, schimbându-i în totalitate viața.

Undeva în Filipine … Benita, o musulmană devotată și o mamă iubitoare, trăia într-o așezare de case pe picioroange în apropierea cuplului creștin Rosa* și Henry*. În timp ce credința de nezdruncinat a Rosei în Iisus Hristos era evidentă, Benita se ținea la distanță, fiind ferm convinsă că Isa Almasih (Iisus Mesia) era un profet și nu Mântuitorul. Benita nu s-a putut abține să nu se alăture altor membri ai comunității sale, pentru a batjocori și persecuta biserica vecinilor ei.

De la disperare la credință

Într-o zi, Benita s-a îmbolnăvit grav. Avea febră mare și ulcere supurând pe corp și era foarte îngrijorată pentru sănătatea ei. Ea s-a adresat unui spital public. Întrucât costul tratamentului era foarte mare, aceasta a decis să meargă la vindecători.  Aceștia aveau însă prețuri îngrozitoare. Disperată, Benita a cerut ajutorul vecinului ei creștin. Cu lacrimi în ochi, ea i-a spus Rosei: «Nu am crezut niciodată că voi ajunge aici, dar nu am la cine să apelez!»

Plină de compasiune, Rosa a încurajat-o să creadă în Isus și a asigurat-o că numai El o poate vindeca. Cu buzele tremurânde, Benita a invocat numele Domnului și s-a rugat pentru vindecare. În lacrimi, ea a șoptit: «Nu am crezut niciodată că voi reuși, dar am încredere în tine, Isus. Te rog să mă vindeci.»

Miracolul vindecării

În acel moment emoționant, femeia a fost cuprinsă de o pace inexplicabilă, ca și cum Isus era acolo, îmbrățișând-o cu dragostea necondiționată a unui tată. Și-a dat seama că nu era singură și o licărire de speranță a început să strălucească în inima ei.

Benita s-a simțit atrasă de biserica de casă pe care o urâse până atunci și și-a dat seama că credința în Isus nu era doar o iluzie. Pentru prima dată, a îndrăznit să creadă că această viață înseamnă mai mult decât își imaginase vreodată și că Isus se afla în centrul revelației lui Dumnezeu pentru omenire.

Și apoi s-a întâmplat imposibilul: O zi mai târziu, Benita s-a trezit și a constatat că boala ei dispăruse. Nu-i venea să-și creadă ochilor. Biserica de casă, pe care o batjocorise și o persecutase, era de fapt mijlocul de mântuire al lui Dumnezeu. Vindecarea miraculoasă a dărâmat zidurile care înconjurau inima Benitei, aceasta renunțând la viața ei dinainte, la îndoielile și la aversiunea ei față de creștini. Noua ei credință a schimbat-o nu numai pe ea, ci și întreaga ei familie. În lacrimi, ea a declarat apoi:

«Nu am crezut niciodată că voi spune asta, dar Isus m-a vindecat și ne-a salvat pe toți.»

Impresionați de acest miracol, Benita și familia ei au decis să îl urmeze pe Isus. De la convertirea lor, au participat cu credincioșie la întâlnirile bisericii. Din acest motiv, astăzi sunt criticați și numiți trădători de către vecinii lor.

Prin intermediul bisericii de casă, Benita a putut primi ajutor spiritual de la Open Doors. Prin acest sprijin, Benita și familia ei sunt capabili să facă față provocărilor și bucuriilor noii lor credințe: «De când L-am primit pe Hristos în viața mea, am fost vindecată și am găsit o nouă familie. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru pregătirea de ucenicie pe care am primit-o. Mi-a întărit noua mea credință», se bucură Benita.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply