Thursday , 19 May 2022

Finlanda pune Creștinismul pe lista infracțiunilor

Asculta informatia

Prevestind viitorul Americii sub puterea secularismului coercitiv, în Finlanda urmează a fi judecați în curând un politician și un episcop finlandez, pentru simplul motiv că au susținut învățătura creștină tradițională privind moralitatea sexuală.

Procesul reflectă în mod grăitor nivelul de erodare a creștinismului în Europa. Juhana Pohjola, un episcop luteran, și Päivi Räsänen, membră a Parlamentului Finlandei, sunt acuzați de un act interzis tot mai des în Occidentul decreștinizat: citarea Bibliei, analizează George Neumayr într-un articol American Spectator.

„Conform declarației procurorului șef al națiunii, cele două persoane sunt acuzate de încălcarea legii privind egalitatea și demnitatea persoanelor LGBT“, relatează Christianity Today. În prezent, în Finlanda, a cita versete din Biblie ce condamnă imoralitatea sexuală este suficient pentru ca respectiva faptă să fie calificată drept „infracțiune motivată de ură“.

Ceea ce a propovăduit întotdeauna creștinismul – să urăști păcatul, dar să iubești pe păcătos – nu mai este un lucru permis, din perspectiva autorităților finlandeze. Ei afirmă că Pohjola și Räsänen se fac vinovați de „tulburare etnică“ – o acuzație absurd de vagă, pe care nu ar îndrăzni să o aducă membrilor oricărei alte religii, cu excepția creștinismului.

După ce Räsänen a citat din epistola Sf. Paul către Romani într-o postare pe Twitter, ea a fost interogată de poliție timp de 13 ore. Potrivit declarațiilor sale, interogatoriul s-a desfășurat ca „pe vremea sovieticilor“, dar s-a bucurat „să țină studii biblice poliției“:

„În acele ore cât am fost interogată, am avut de multe ori posibilitatea de a predica forțelor de ordine mesajul Evangheliei, ce ne învață Biblia cu privire la valoarea ființelor umane, că toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu și de aceea toți sunt prețioși“.

Pohjola, care a publicat o broșură scrisă de Räsänen, în sprijinul moralității sexuale creștine, și a refuzat să o retragă sub presiunile făcute de stat, a menționat că procesul demască falsitatea evlaviei declarată de postmodernism cu privire la toleranță. Liberalii obișnuiau să-l citeze pe Voltaire și pe alți apărători ai libertății de exprimare și de practicare a religiei. Dar acum nu mai fac asta. Acum îi creionează pe cei care nu se pleacă în fața corectitudinii politice drept „imorali“, spune el. Seculariștii au redefinit practic libertatea de credință ca fiind lepădare de credință, în special în ceea ce privește creștinismul.

Desigur, autoritățile finlandeze nu i-ar pune sub acuzare pe adepții islamului în baza unor citate provenite din Coran. Seculariștii europeni venerează această carte, în timp ce o perspectivă înrădăcinată în Biblie este tratată ca o infracțiune motivată de ură. Finlandezii nu ar da în judecată nici industria divertismentului pentru constantele sale blasfemii artistice la adresa creștinismului. Dar îi persecută pe cei ce respectă cu conștiinciozitate religia istorică a Europei. Dacă vor avea câștig de cauză în procesul împotriva lui Räsänen și Pohjola, practicarea creștinismului va deveni în mod oficial o infracțiune în Finlanda.

Șase membri republicani ai Congresului SUA au cerut comisiei religioase a guvernului să condamne Finlanda pentru respectivul proces. Dar acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Seculariștii administrației Biden privesc favorabil maltratarea creștinilor. Biden și consilierii săi împărtășesc aceeași viziune fundamentală ca guvernul Finlandei – creștinii sunt cetățeni malefici și nu au ce căuta în piața publică. Deși deocamdată, din motive politice, Biden nu poate include creștinismul pe lista infracțiunilor, el face tot ce-i stă în putință pentru a elimina creștinii tradiționali de la guvernare.

Începând de la hărțuirea capelanilor și soldaților creștini din forțele armate, până la tăierea fondurilor federale pentru agențiile de adopție creștine, administrația Biden promovează în mod constant un secularism complet ostil principiilor originale pe care America a fost fondată. Spre deosebire de Revoluția Franceză, care a considerat creștinismul un impediment în calea progresului și i-a forțat pe creștini să se plece în fața „zeiței rațiunii“, revoluționarii americani l-au caracterizat drept un element esențial într-o societate civilizată. America imaginată de Biden, ca și Finlanda de astăzi, urmează tradiția Revoluției Franceze.

Când Obama și Biden au candidat împreună și s-au auto-declarat revoluționari care vor transforma în mod fundamental America, puțini s-au obosit să întrebe: la ce tradiție revoluționară făceau referire? Nu a fost vorba de revoluția Părinților Fondatori ai Americii, pentru care legitimitatea guvernării se baza pe respectarea drepturilor acordate de Dumnezeu, ci de revoluția seculariștilor anti-creștini din Franța, pentru care „buna“ guvernare a avansat prin suprimarea acelor drepturi.

„Liberalismul“ Revoluției Franceze a fost întotdeauna lipsit de libertate și intolerant. A fost exprimat cel mai bine nu de filozofia lui Voltaire, ci de mugetele intelectualului parizian Denis Diderot, care afirmase: „Oamenii nu vor fi niciodată liberi până când ultimul rege nu va fi sugrumat cu măruntaiele ultimului preot“.

Actualii urmași intelectuali ai Revoluției Franceze nu își exprimă punctul de vedere atât de brutal, însă atitudinea lor duce în direcția exterminării creștinismului: oamenii nu vor fi liberi până când creștinismul nu va fi inclus pe lista infracțiunilor. Seculariștii de astăzi consideră libertatea și creștinismul drept două poziții complet contrastante, gradul de libertate putând crește doar dacă creștinismul este eliminat.

Datorită acestei concepții eronate s-a ajuns la a-i trata pe creștini ca și acum ar fi cei mai problematici cetățeni, nu cei mai buni. Și tot din acest motiv, doi creștini care au citat versete din Biblie sunt judecați în Finlanda. Americanii ar trebui să fie atenți la ce se întâmplă. Procesul ne permite să aruncăm o privire asupra a ceea ce ar putea fi viitorul Americii, dacă secularismul lui Biden nu este ținut în frâu.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

Despre Info Crestin News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *