Thursday , 19 May 2022

Fostul papă Benedict al XVI-lea neagă că ar fi fost la curent cu abuzurile Legionarilor lui Hristos în perioada în care era cardinal

Asculta informatia

Fostul papă Benedict al XVI-lea a negat că ar fi primit informaţii despre abuzurile comise asupra unor copii de mai mulţi membri ai ordinului religios Legionarii lui Hristos în perioada în care el deţinea un rang înalt la Vatican, un scandal care a pătat reputaţia predecesorului său, papa Ioan Paul al II-lea, informează Reuters, potrivit agerpres

Înfiinţat de preotul mexican Marcial Maciel în 1941, ordinul Legionarii lui Hristos a fost puternic favorizat în timpul mandatului deţinut de papa cu opinii conservatoare Ioan Paul al II-lea, care a lăudat activitatea depusă de Maciel în ceea ce priveşte stabilirea de contacte cu tinerii şi evanghelizarea lor.

Aşa cum s-a dovedit mai târziu, Marcial Maciel a fost unul dintre cei mai notorii pedofili din Biserica Catolică, abuzându-i chiar şi pe copiii lui biologici, concepuţi în secret cu cel puţin două femei, în timp ce ducea o viaţă dublă şi era celebrat de Vatican şi grupurile conservatoare din Biserica Catolică.

Benedict al XVI-lea a transmis un punct de vedere cotidianului german Die Zeit pentru a nega afirmaţiile făcute de cineastul Christoph Roehl, care a spus că a găsit dovezi conform cărora doi preoţi chilieni i-ar fi prezentat fostului papă – pe atunci cardinalul Joseph Ratzinger – un dosar cu victimele abuzate în cadrul acelui ordin religios.

La acea vreme, Joseph Ratzinger conducea Congregaţia pentru Doctrina Credinţei de la Vatican şi era mâna dreaptă a papei Ioan Paul al II-lea, fiind principalul consilier ideologic şi doctrinar al fostului papă polonez.

Însă Benedict al XVI-lea, ajuns între timp la vârsta de 94 de ani şi care a abdicat în 2013, a negat că ar fi primit un astfel de dosar.

„Nu, această informaţie nu este corectă”, a spus secretarul personal al lui Benedict al XVI-lea, preotul german Georg Gaenswein, într-o declaraţie transmisă cotidianului Die Zeit în numele fostului papă.

Deşi acuzaţii au fost formulate împotriva lui Marcial Maciel încă din 1954, Vaticanul şi ordinul Legionarilor lui Hristos au început să recunoască abuzurile lui Maciel abia în 2006, când Benedict al XVI-lea, proaspăt ales papă, i-a ordonat să se retragă şi să ducă o viaţă de „rugăciune şi penitenţă”.

Marcial Maciel a murit în 2008, la vârsta de 87 de ani. Papa Francisc, succesorul lui Benedict al XVI-lea, le-a transmis în 2020 membrilor ordinului Legionarii lui Hristos că au de făcut în continuare multe reforme.

Ioan Paul al II-lea a fost sanctificat în 2014, la nouă ani după moartea lui, în urma unei proceduri considerate o declaraţie prin care Biserica Catolică considera că viaţa lui a fost atât de exemplară, încât fostul suveran pontif a ajuns cu siguranţă în Rai. Acuzaţiile privind faptul că nu i-a sancţionat pe autorii de abuzuri i-au pătat moştenirea, iar multe voci afirmă în prezent că sanctificarea lui a fost o decizie pripită.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *