Germania: Guvernul a eliminat o CRUCE veche de 482 de ani din sala reuniunii G7. – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online
Stiri externe

Germania: Guvernul a eliminat o CRUCE veche de 482 de ani din sala reuniunii G7.

Asculta informatia

Ministerul de Externe al Germaniei, în calitate de organizator al al reuniunii miniștrilor de externe ai G7, a eliminat o cruce istorică din camera unde are loc conferința, care este găzduită de o clădire din Munster, în Renania de Nord – Westfalia, informează Ziarul Românesc din Germania.

Annalena Baerbock, titularul de la Externe în Germania și omologii ei din țările G7 s-au întâlnit joi și vineri în Sala Păcii a primăriei istorice din Münster. Locația aleasă nu este întâmplătoare, deoarece acolo s-a semnat pacea din Westfalia, în urmă cu 370 de ani, punând capăt Războiului de 30 de ani.

În acea cameră exista un crucifix pe un perete cu lambriuri din lemn. Potrivit Westfälische Nachrichten , este „Crucea Sfatului” din secolul al XVI-lea. În fotografiile întâlnirii G7 din cameră, totuși, se poate vedea în fundal că baza este goală și lipsește crucifixul. Pe lângă Germania, grupul include Franța, Italia, Japonia, Canada, SUA și Marea Britanie. Germania va prezida G7 până la sfârșitul anului și este în prezent responsabilă de organizarea conferințelor.

Ministerul de Externe german, condus de Baerbock, a vorbit despre respectiva cruce ca despre un „mobilier”, spunând că „o schimbare de mobilier este obișnuită” pentru astfel de întâlniri. Primăria orașului Munster s-a spălat și ea pe mâini, afirmând că „noi oferim doar camerele”, ministerul de externe ocupându-se de organizare.

Premierul Bavariei, Markus Söder (CSU), a criticat măsura afirmând că în nicio țară din lume nu s-ar fi petrecut așa ceva: „Aceasta este noua politică externă germană? În nicio altă țară din lume nu s-ar întâmpla așa ceva…”. Confruntată de criticile publice, Ministrul de externe Annalena Baerbock a comentat incidentul și a spus că regretă decizia instituției pe care ea o conduce.

„Nu a fost o decizie conștientă, cu siguranță nu o decizie politică, dar evident o decizie organizatorică”, a spus Baerbock vineri, după întâlnirea cu omologii ei. „Mi-ar fi plăcut dacă nu l-am fi pus deoparte.”, a spus ea. A aflat despre asta abia vineri dimineață. Baerbock este o reprezentantă a partidului verzilor, o grupare cunoscută pentru ideologia anti-creștină pe care o promovează.

Eliminarea simbolurilor creștine din spațiul public occidental nu este un fenomen izolat. Recent, în Franța, justiția a ordonat demolarea unei statui a Sf. Arhanghel Mihail pe motiv că încalcă separația Bisericii de Stat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că e un drept al omului ca o persoană să simuleze un avort în altar și să urineze într-o biserică, în fața credincioșilor: e libertate de exprimare

 

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close