Quantcast
Joe Kennedy, antrenorul concediat pentru credință, îngenunchează, se roagă și laudă Constituția – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Joe Kennedy, antrenorul concediat pentru credință, îngenunchează, se roagă și laudă Constituția

Antrenorul asisten de la Bremerton High School, Joe Kennedy, obișnuia să alerge la maratoane. El a comparat ziua de vineri cu momentul în care treci în sfârșit linia de sosire.

După o bătălie în instanță care a durat opt ani și a ajuns până la Curtea Supremă, antrenorul asistent concediat s-a întors pe terenul de la Memorial Stadium din Bremerton, Washington, informează PJ Media.

Fanii echipei adverse s-au alăturat celor 1.500 de persoane prezente pentru a-i saluta revenirea. Este un memento palpabil al faptului că suntem mai mulți decât ei când vine vorba de a crede în Dumnezeu sau, cel puțin, de a crede în garantarea prin Constituție a libertății de exprimare.

După meci, antrenorul Kennedy și-a reluat rutina. A îngenuncheat la linia de 50 de metri pentru o scurtă rugăciune în tăcere. Nu există atei în tranșee, iar sporturile în care viața și integritatea corporală pot fi puse în pericol atrag adesea oamenii spre rugăciune.

Un jocheu s-ar putea să ceară binecuvântare înainte de o cursă în care ar putea fi călcat în picioare și rănit sau ucis. Sau poate că un șofer NASCAR se roagă înainte de a demara într-o cursă în care ar putea sfârși prin a se da peste cap într-o mașină în flăcări.

Pentru noi, muritorii de rând, poate fi o scurtă rugăciune în timp ce intrăm pe autostradă pentru a merge la serviciu, unde un șofer nebun ne poate trimite să ne întâlnim cu Creatorul mai devreme decât ne-am fi așteptat.

Sperăm că unii dintre ateii, agnosticii și seculariștii care l-au concediat, la fel ca Saul, s-au alăturat acum pentru a-i celebra revenirea. Dar nu toți au fost încântați să-l vadă pe antrenorul Kennedy înapoi pe teren.

Un panou publicitar plătit de Freedom From Religion Foundation i-a întâmpinat pe fani cu „Urăm Liceului Bremerton un an școlar sigur, laic și plin de succes“.

Nu este clar cum interzicerea lui Dumnezeu și a rugăciunii în școli le-a făcut mai sigure sau mai de succes, dar desființarea respectivului manifest de credință al ateilor este un subiect pentru o altă zi.

„Am luptat lupta cea bună și am terminat această cursă. Și ne-am păstrat credința în tot acest timp. Și a meritat absolut 100%“, a declarat Kennedy. El a adăugat că revenirea sa dovedește că în SUA Constituția încă funcționează.

După ce a fost concediat, Kennedy s-a mutat din statul Washington în Florida, ca parte a marii migrații naționale în curs de desfășurare din statele democrate, așa că, în momentul de față, nu se știe dacă va rămâne în zona Seattle.

În orice caz, antrenorul Kennedy a obținut o victorie pentru întreaga America prin biruința sa cu 6-3 la Curtea Supremă și a eliminat în sfârșit interdicția nedreaptă impusă creștinilor de prea mult timp cu privire la comportamentul lor în spațiul public.

După cum a precizat judecătorul Neil Gorsuch în anularea atacului autorităților asupra discursului religios, liceul public a acționat pe baza „viziunii eronate că are datoria de a depista și de a suprima exprimarea cu caracter religios, deși permite un discurs secular similar“.

Antrenorul Joe Kennedy precizează că nu este un sfânt, ci doar un om recunoscător, ceea ce face sens. Niciun om nu se naște direct sfânt. Este o luptă acerbă până acolo, în care chiar și cei mai buni dintre noi joacă rolul fiului risipitor de multe ori pe zi.

Tentația de a păcătui și de a deveni inactivi, pentru că nu ne-am născut sfinți, ne-ar arunca în cea mai întunecată disperare și ar face din lume un loc mai trist.

Rugăciunea este colacul de salvare care ne ajută să nu ratăm aventura pe care o reprezintă viața. Ea ne ajută să traversăm perioadele de suferință și durere și să intrăm în destinul pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre noi.

Este unul pe care El l-a plănuit pentru noi înainte de crearea lumii. Așa arată mila și dragostea unui tată.

Antrenorul Kennedy ne-a demonstrat că, dacă luptăm, putem câștiga cel puțin câteva dintre bătăliile de pe parcurs. Și, că tot veni vorba, după ce a fost la egalitate la pauză, Bremerton a câștigat meciul cu 27-12.

Dacă acesta este ultimul meci al antrenorului Kennedy, și-a încheiat cariera în mod glorios.

Tribuna.US

Despre Info Crestin News

Leave a Reply