Quantcast
Jurnalul lui Ion Pocaitu. A trecut şi Crăciunul… – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Jurnalul lui Ion Pocaitu. A trecut şi Crăciunul…

Veta a lucrat toată ziua din răsputeri. Alerga săraca de la cuptor la aragaz. În cuptor se coceau colacii şi cozonacii, iar pe aragaz fierbeau sarmalele. S-a trezit sărmana cu noaptea în cap. În noaptea asta vin colindătorii. Trebuie să-i primim bine. În casa pastorului trebuie să găsească de toate şi să se simtă bine. Biata Veta! Toate cad pe capul ei. O ajut şi eu, bineînţeles. Sectorul meu e la curăţenie. Ba chiar m-a sunat un frate şi m-am întrebat ce fac. Ce să fac? I-am spus că am aspiraţii mari. Dau cu aspiratorul. Apoi am de spălat pe jos în hol şi bucătărie, şi să nu uit, trebuie să curăţ bine băile. Noroc că apartamentul ăsta este destul de mic şi termin repede. Nu prea mă grăbesc eu, că Veta intră la idei. Nu ştiu de unde le scoate! Ba curăţă catofii, ba “mai spală şi tu văsuţele astea”. Ce să mai zic? Cu fetele n-are treabă. Ba că-s mari acuma, ba că-s prea mici. Stau toată ziua în camera lor şi prin vecini. Că acuma sunt în vacanţă. Nici pe băieţi nu-i pune la treabă. Zice că numai fuşăresc când îi pune să facă curăţenie. Ce să zic de Neluţu, savantul nostru în computere? El poate sta la lăptop. Veta mă exploatează pe mine. “Vezi dacă avem apă minerală destulă!” Doamne, ce ne-a mai apucat pe noi şi apa asta minerală? Parcă nu mai putem bea apă de la robinet? Zice Veta că-i periculoasă. O uitat ea fântâna noastră din curte de la ţară? Acum suntem de la oraş… Săraca pădure!

Porcul l-am tăiat la ai mei la ţară, că de când Europa e cu ochii pe noi, nici porcul nu-l mai putem tăia legal. Se îngrijesc domnii de la Buxelles de sănătatea noastră. Adică zic ei că s-ar putea să ne betejim de porcul nostru, de aceea trebuie să-l mâncăm pe al lor. Şi pentru că al lor e mai igienic e şi mai scump. Dar cum să faci caldaboşi şi tobă din porcii lor de la magazin? Să nu mai vorbim de urechi şi coada porcului! Da de şoric!

De fiecare dată când tăiem porcul mi-aduc aminte de un unchi de-al meu cam firetec. Când aşteptam să tai coada porcului pârlit gata, am descoperit că unchiul ăsta şugubăţ, a ascuns coada porcului în… (Doamne iartă-mă, că pocăiţii nu trebuie să folosească astfel de vorbe!) Mi-am petrecut copilăria cu resentimente pe unchiul şi să nu mai spun, că m-am vindecat pentru totdeauna de coada porcului. Cu urechile lucrurile stăteau altfel. Porcul rămânea imediat fără urechi. Degeaba insista bunicul să le lăsăm pentru tobă… Putea fi şi toba fără ele.

De seară, după biserică, ne punem noi cu Veta să aşteptăm colindătorii. Şi vin tinerii de la noi la colindat. Cântă în faţa blocului, că acum nu mai sunt comuniştii să le interzică. Ies oamenii la ferestre şi unii le aruncă bani, care zornăiesc pe trotuarul de beton. Îi îndemnăm să urce la noi în apartament. Copiii fraţilor sunt cuminţi (nu toţi…) şi se aleg dintre ei câţiva ca să urce până la etajul patru. Cred că se oferă voluntari aceia care nu miroase a ţigări sau ceva băutură… C-am auzit eu ce fac unii pe la colindat, dar nu pot zice nimic că-s copiii fraţilor. Sau poate, Doamne fereşte, chiar dintre băieţii mei or fi păşit pe dealături. Le controlăm noi buzunarele şi le mirosim hainele, dar cu atâţia fumători în ţara asta găsesc băieţii scuze plauzibile de fiecare dată. Oricum la noi în apartament nu încap toţi. Gâfâie săracii şi abia mai pot cânta. Îi îndemnăm să ia ceva plăcintă, că de plăcintă – gura cântă. Cântă apoi câteva colinzi. Cântăm şi noi cu Veta. Nu stau prea mult că mai au de mers până la dimineaţă, în multe cartiere de blocuri. Apoi la spitale, şi la puşcărie. Mi-au spus că anul trecut toţi deţinuţii erau la ferestrele cu zăbrele, cântau şi plângeau de bucurie că s-a gândit cineva la ei de Crăciun.

Aşteptăm în fiecare an acasă colindătorii de Crăciun. Am refuzat şi anul acesta să mergem în seara de ajun la fraţi şi prieteni. Stăm acasă ca să nu găsească colindătorii ferestre întunecate la apartamentul nostru. Veta zice că asta este una din slujbele mele, să fiu primitor de oaspeţi. Dar s-o spun pe aia dreaptă, m-am cam săturat de obiceiul acesta. Nu ştiu dacă rezultatele sunt pe măsura efortului. Mă tem că obiceiul acesta nu-i decât o nouă cale a unor copiii să mai scape de sub supravegherea părinţilor, cu un motiv religios. Dar mai bine îmi văd eu de necazurile mele că şi aşa am destule. Am să mai rog pe câte un frate mai de încredere să fie cu ei şi să aibă grijă să nu se petreacă lucruri urâte, că asta ne-ar mai lipsi în oraşul ăsta în care nu suntem prea bine văzuţi.

A trecut şi Crăciunul ăsta… M-am bucurat că n-am auzit de nici un incident cu colindătorii noştri. Buni copii mai avem! Ai noştri au venit spre dimineaţă, şi Veta zice că au fost OK. Ce înţelege ea prin asta, e o altă treabă. Bine că n-a trebuit să fac anchete şi interogatorii… Dimineaţă m-am îmbrăcat şi m-am dus la adunare. Singur. Veta a rămas acasă să facă ordine după colindători, şi să vegheze somnul copiiilor. Am plecat cam amărât şi am venit şi mai necăjit. Au fost tare puţini la biserică în dimineţa asta de Crăciun. Cred că va trebui să dormim cu toţii pe la casele noastre, pentru că unii ne ducem să dormim la biserică. Să nu mai zic că-l avem pe unul cârcotaş care ne face poze la biserica goală, şi acum de când are blog (sau bleg, nici nu ştiu cum îi zice), ne mai face de mirul lumii. Are el aşa o mare plăcere să fotografieze bănci goale. Când sunt pline de oameni nu le pozează. Atunci nici nu vine la noi la biserică. Dar, ce să faci în lumea asta cu atâtea libertăţi, oamenii sunt liberi să fie şi măgari dacă vor. Mă gândeam să-i mai sperii pe fraţi să vină la biserică că le face poze fratele (chiar că nu vreau să-i dau numele) la băncile lor goale. Socot că dacă oamenii nu se gândesc că Domnul face prezenţa, nu se vor teme ei nici de pozele cuiva.
Tare aş vrea să-i facă Domnul câteva poze şi cârcotaşului pe acolo pe unde umblă că tare mult mai lipseşte şi el de la biserică. Dar, la ziua judecăţii o să vedem noi foarte multe poze…

Vine anul nou şi odată cu el, iar o serie de programe şi servicii. Noroc că acum nu mai merge nimeni la colindat. Cu pluguşorul, la noi nu se obişnuieşte. Obicei lumesc. Dar iar este Revelion. Iar unii stau mult la petreceri. Iar o să avem o biserică goală în dimineaţa de Anul Nou. O să vină iar ăla cu aparatul de fotografiat…

sursa: lascaupetru.wordpress.com

Despre

Leave a Reply