Justiția israeliană menţine interdicţia rugăciunilor evreieşti în complexul Al Aqsa

Asculta informatia

O curte de apel din Israel a infirmat miercuri decizia unui magistrat care provocase revoltă în rândul palestinienilor, informează Reuters. Judecătorul respectiv pusese la îndoială legalitatea interzicerii rugăciunilor evreieşti la complexul moscheii Al Aqsa din centrul istoric al Ierusalimului, potrivit agerpres

Evreii revendică moscheea ca vestigiu a două temple antice; Reuters menţionează că edificiul are un rol important în conflictul israeliano-palestinian.

Conform unei înţelegeri de decenii cu autorităţile musulmane, Israelul le permite evreilor să viziteze obiectivul, cu condiţia să se abţină de la ritualuri religioase.

Trei tineri evrei au fost vizaţi de un ordin de restricţie după ce s-au rugat la Al Aqsa, însă au contestat în instanţă decizia poliţiei şi au avut câştig de cauză: duminică, un tribunal din Ierusalim a stabilit că ei nu încălcaseră condiţiile păcii.

Decizia a declanşat proteste şi ameninţări din partea palestinienilor, iar Israelul a promis că statu-quoul va fi respectat.

Naţionaliştii israelieni au sporit tensiunile, anunţând pentru 29 mai un marş cu drapele în centrul vechi al Ierusalimului, pentru a marca ocuparea părţii de est a oraşului de către Israel, în urma războiului din 1967. Evenimentul are loc anual şi este un motiv de iritare pentru palestinieni, care revendică zona respectivă drept capitală a statului lor.

Statul israelian a atacat decizia de duminică printr-un apel la Curtea Districtuală din Ierusalim, iar judecătoarea Einat Avman-Moller a consemnat că „sensibilitatea specială a Muntelui Templului (n. red.: denumirea folosită de evrei pentru situl numit de musulmani Nobilul Sanctuar) nu poate fi supraevaluată” şi a infirmat hotărârea primei instanţe. Ea a arătat că dreptul la libertatea de cult a evreilor „nu este absolut şi asupra sa trebuie să primeze alte interese, printre care menţinerea ordinii publice”.

Nati Rom, unul din avocaţii celor trei tineri, a declarat agenţiei Reuters că „este ciudat şi regretabil că în secolul 21, într-o ţară evreiască şi democratică, drepturile umane fundamentale ale evreilor sunt atât de afectate”.

Reuters arată că numărul vizitelor evreilor la Al Aqsa a crescut, inclusiv în timpul lunii de post musulman Ramadan, care a coincis anul acesta cu sărbătoarea Pesah (Paştele evreiesc, simbol al eliberării evreilor din robia egipteană – n. red.). Iordania, stat susţinut de SUA şi partener al Israelului, şi-a exprimat îngrijorarea, în calitate de custode al complexului.

Ambasada americană de la Ierusalim a cerut vineri să se manifeste vigilenţă şi a recomandat angajaţilor guvernului SUA şi familiilor acestora să nu intre deloc duminică în Oraşul Vechi.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *