Arheologi bulgari de la Muzeul Regional de Istorie din Burgas, care cercetează cetatea medievală Rusokastro, au descoperit un ban de argint din vremea Regelui Stefan Uroși al II-lea Milutin al Serbiei (1282 – 1321). Pe o faţă a monedei, este înfăţişat Iisus Hristos, iar pe revers, regele ortodox, împreună cu Sfântul Ştefan.
Moneda este o copie a bănuţilor matapani veneţieni, cea mai stabilă monedă din Balcani de la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea, datorită greutăţii lor şi calităţii înalte a argintului. Regele Stefan Uroși al II-lea Milutin a fost domnitorul care a reuşit să extindă teritorial Serbia, în detrimentul ţinuturilor bulgare din Branicevo în nord-vest şi Macedonia în sud-vest. A fost canonizat ca sfânt, iar moaştele sale sunt păstrate în Biserica „Sf. Duminică” din Sofia. Regele Stefan Uroși al II-lea Milutin a fost căsătorit de cinci ori, una dintre soţiile sale fiind prinţesa Anna Terter, fiica Ţarului bulgar George I Terter.
Pentru arheologi, moneda este foarte importantă, deoarece o astfel de descoperire a fost făcută pentru prima dată în cetatea medievală Rusokastro. Aceasta extinde imaginea circulaţiei monedelor cunoscute anterior în cetate. Săpăturile arheologice de la Rusokastro sunt efectuate de Muzeul de Istorie Regională – Burgas şi sunt finanţate de Primăria Kameno şi Ministerul Culturii din Bulgaria, conform Rador.