O creștină finlandeză este judecată pentru că a citat Biblia pe Twitter: „Dumnezeu lucrează”

Asculta informatia

Luni, în Finlanda, avocații deputatei Paivi Rasanen și episcopului Juhana Pohjola au susținut argumentele finale pentru a-i apăra pe cei doi împotriva acuzațiilor de „infracțiuni motivate de ură” pentru că și-au exprimat public convingerile creștine, informează The Federalist.

Deși statul finlandez încearcă să suprime creștinismul și să incrimineze Biblia, cu ramificații pentru întreg Occidentul, acuzarea a creat și oportunități de a proclama teologia creștină în întreaga lume, a declarat Rasanen recent pentru The Federalist.

„Am fost fericită că am posibilitatea de a transmite Evanghelia – soluția la problema păcatului – în fața instanței și în fața presei”, a spus Rasanen. Vorbind despre prima zi a procesului ei, care a avut loc în ianuarie, Rasanen a declarat:

„Când atât de mulți oameni se rugau pentru acea zi, Dumnezeu a răspuns și el la rugăciuni. A fost o zi destul de grea, dar m-am gândit că a fost un privilegiu să susțin libertatea de exprimare și libertatea religioasă, mai ales să susțin adevărul Bibliei”.

Rasanen și Pohjola sunt urmăriți penal pentru că au declarat public convingeri creștine legate de sex și căsătorie. Una dintre cele trei acuzații împotriva lui Rasanen este că a postat pe Twitter o imagine a unui verset biblic prin care critica faptul că Biserica de stat a Finlandei co-sponsoriza o parată homosexuală.

„Acesta este o problemă foarte gravă, pentru că pentru creștini Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și nu există creștinism dacă nu ți se permite să fii de acord cu Biblia”, a spus Rasanen.

Instanța va pronunța verdictul în luna martie. Dacă vor fi găsiți vinovați, Rasanen și Pohjola riscă amenzi sau până la doi ani de închisoare.

„Până acum doi ani nu aș fi crezut niciodată că se poate întâmpla așa ceva în Finlanda”, a spus Rasanen.

Susținere și atenție globală

Lideri politici, religioși și laici din întreaga lume și-au exprimat solidaritatea cu Rasanen și Pojhola, punându-le numele în rugăciuni publice, organizând proteste la ambasadele finlandeze din întreaga lume și trimițând scrisori publice de susținere.

„În ultimii trei ani, M.P. Rasanen și Episcopul Pojhola și-au gestionat persecuția cu curaj, demnitate și smerenie. Toți creștinii ar trebui să fie uniți în apărarea adevărului biblic și împotriva atacurilor acestei lumi căzute, pentru că, dacă socialiștii reușesc acest lucru în Finlanda, nu va trece mult până vor încerca și în altă parte, inclusiv aici”, a declarat parlamentarul republican de Texas Chip Roy.

Roy și alți membri ai Congresului american au cerut guvernului SUA să întreprindă acțiuni diplomatice împotriva Finlandei dacă cei doi creștini vor fi condamnați pentru că și-au exprimat convingerile religioase.

Creștinismul, o infracțiune motivată de ură

Postarea unui verset din Biblie în 2019 a adus-o pe Rasanen în atenția persecuției guvernamentale. Postarea l-a determinat pe procurorul general din Finlanda să cerceteze cariera publică de două decenii a lui Rasanen.

Astfel că procurorul a scos la iveală o dezbatere radio la care Rasanen a participat în 2019 și o broșură despre teologia creștină privind sexul pe care ea a scris-o împreună cu Episcopul Pohjola în 2004 – înainte de a exista legea „infracțiunilor motivate de ură” în Finlanda. Broșura, intitulată „El i-a creat bărbat și femeie”, explică doctrina creștină conform căreia căsătoria este definită ca uniunea între un bărbat și o femeie pe viață.

Majoritatea țărilor europene și multe alte state și orașe din SUA au legi similare cu legea finlandeză care împuternicesc acest caz, cunoscute și sub numele de legi privind orientarea sexuală și identitatea de gen (SOGI). Aceste legi sunt de obicei atât de vagi încât le oferă procurorilor posibilitatea de a viza selectiv o gamă largă de discursuri politice și religioase, a declarat avocatul pentru drepturile omului Paul Coleman, care lucrează pentru Alliance Defending Freedom International, și care este implicat în acest caz.

„Cine dintre noi ar fi pregătit să spună liniștit: „Poți verifica tot ce am spus timp de 20 de ani, nu există nimic care poate fi folosit împotriva mea?” Nimeni nu poate rezista la un asemenea tratament”, a spus Coleman. „Aceasta este o mare hibă a acestor legi”.

Aceste legi permit, de asemenea, hărțuirea legală a creștinilor. În Statele Unite, de exemplu, florarii, fotografii și cofetarii au fost falimentați și trimiși în judecată pentru a fi forțați să fie parte din căsătoriile homosexuale. Cofetarul din Colorado, Jack Phillips, care și-a câștigat procesul chiar la Curtea Supremă, este în continuare hărțuit în instanțe.

Creștinismul însuși judecat

Rasanen a remarcat că poliția finlandeză a interogat-o de trei ori cu privire la convingerile ei religioase, însumând 13 ore de interogatorii până la 6 ore încontinuu într-o ocazie. Ceea ce a făcut acest lucru deosebit de „bizar”, a remarcat ea, a fost faptul că Rasanen a servit timp de patru ani ca ministru de interne, o funcție înaltă de supraveghere a poliției din Finlanda. „Auzisem că așa ceva se întâmplă în Uniunea Sovietică sau în Belarus, nu în Finlanda”.

Ea spune că le-a spus polițiștilor că nu se dezice de creștinism și că acest lucru nu este o infracțiune în Finlanda, care oficial este o națiune creștină.

„De asemenea, poliția a întrebat de trei ori la fiecare interogatoriu dacă sunt de acord să renunț la aceste doctrine, în scris”, a spus Rasanen. „Nu”, a răspuns ea. „Rămân fidelă Bibliei, oricare ar fi consecințele. Pentru creștini, Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și trebuie să avem posibilitatea de a fi de acord cu el”.

Natura profund teologică a acestui caz a fost clară de-a lungul timpului, susține Rasanen, punând instanțele finlandeze într-o „situație foarte ciudată” de a contesta opiniile religioase permise în interiorul unei democrații constituționale care pretinde că garantează libertățile de exprimare și de religie.

Spre deosebire de păgâni, creștinii cred în mântuire

Procurorul general din Finlanda a acuzat-o, de asemenea, pe Rasanen în mod fals că ar crede că homosexualii nu sunt creați de Dumnezeu.

„Potrivit procurorului, nu poți face o distincție între identitatea unei persoane și acțiunile acelei persoane”, a spus Rasanen. „Așa că procurorul susține că dacă vei condamna acțiunea, condamni și ființa umană și spui că sunt inferiori”.

Dimpotrivă, creștinii cred că toți oamenii sunt păcătoși și au o valoare la fel de inefabilă pentru Dumnezeu. Creștinii cred că valoarea oamenilor poate fi absolut separată de acțiunile lor. În caz contrar, oamenii sunt condamnați pentru totdeauna pentru tot ce au făcut rău.

Creștinismul ne învață că Dumnezeu este dispus să ne ierte toate păcatele. Tot ceea ce trebuie să facem este să ne mărturisim aceste păcate. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că creștinii îi consideră pe homosexuali și transsexuali așa cum îi consideră pe toți: la fel de prețioși, iertați, bineveniți și iubiți de Dumnezeu.

„Dumnezeu a creat toate ființele umane după propria Lui imagine și toți avem o valoare egală și toți suntem și păcătoși”, a explicat Rasanen. „Și când vorbim despre păcat, este ceva despre Dumnezeu și om, ceea ce nu înseamnă că o persoană îmi este inferioară”.

Credința aduce atât curaj, cât și bucurie

Auzind despre cazul ei, a remarcat Rasanen, oamenii pot fi intimidați să fie reduși la tăcere. Dar ea crede, în schimb, că acest caz ar trebui să inspire oamenii să studieze și să proclame cu îndrăzneală ceea ce cred ei că este adevărat.

„Mă rog ca noi, creștinii, să ne trezim și să avem încrede în Biblie, să o studiem și să vorbim deschis despre învățăturile Bibliei și, în special, să depunem mărturie despre salvatorul nostru, Isus, în mod deschis. Și sunt atât de recunoscătoare că am multe, multe șanse la televiziunile, radiourile și ziarele din Finlanda, în mass-media seculară, să spun mesajul bun al Bibliei”.

Această urmărire penală a generat un efect advers, de fapt, prin amplificarea învățăturilor creștine și făcându-le o temă importantă în dezbaterile publice. Datorită cazului ei, mass-media finlandeză a dezbătut pe larg versetele Bibliei și teologia creștină în detaliu, este de părere Rasanen.

„Nu este momentul să tăcem”, a spus Rasanen. „Pentru că cu cât tăcem mai mult, cu atât spațiul pentru aceste libertăți devine mai îngust”.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

Despre Info Crestin News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *