Quantcast
O descoperire în Galileea – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

O descoperire în Galileea

Istoria biblică a regiunii Galileea din Israel este bogată și atrage anual milioane de pelerini. Inițial urma să fie o pensiune pentru vizitatori, însă a devenit o descoperire importantă. Lucrătorii au găsit un sit care oferă o imagine pitorească a vieții de pe vremea lui Isus. Scott Ross de la CBN ne va duce la Magdala despre care se spune că ar fi fost orașul Mariei Magdalena.

Scott Ross, reporter: Situat pe partea vestică a Mării Galileei, Magdala se află la răscrucea între istoria evreiască și cea creștină.

Părintele Eamon Kelly, vicedirector, Magdala: Orașul Magdala este foarte important și pentru cultura generală. Unul dintre personajele cel mai cunoscute ale lumii creștine este Maria din Magdala. Magdala este important pentru poporul evreu datorită orașului din primul secol și a excavărilor acestui sit din primul secol pentru cultura evreiască.

Scott Ross: În 2005, părintele Juan Solana a lansat proiectul Magdala pentru a promova lucrarea lui Isus și pentru a cinsti femeile credincioase. Săpăturile au început în 2009 și ce a urmat după aceea, părintele Kelly spune că a fost providența.

Părintele Eamon Kelly: Am cumpărat o bucată de pământ chiar în Magdala, nu pe orice deal aflat lângă Marea Galileei. Am început săpăturile cu două motive de rugăciune: Doamne, scutește-ne de arheologie deoarece este o pasiune costisitoare și ține proiectul pe loc. Apoi, ne-am rugat că dacă vom avea de-a face cu arheologia, să ne dea ceva folositor. Astfel, am descoperit o sinagogă din primul secol.

Scott Ross: În sinagogă, părintlele Kelly a descris unele dintre trăsăturile sale uimitoare.

Părintele Eamon Kelly: Ne aflăm într-o sală mare unde vedem două rânduri de scaune în partea centrală și un alt rând de scaune în partea interioară a zidurilor exterioare. Acesta nu este un spațiu tipic unei case de familie. Este o încăpere ornată cu un mozaic și cu fresce care a aparținut unei comunități. Mozaicul are două părți. Unul cu trei culori. Însă specialiștii ne spun că mozaicul respectiv are 26 de culori. Apoi, avem un mozaic cu un tipar fără sfârșit, care i-a șocat pe unii. Ei spun că Templul din Ierusalim a avut un astfel de mozaic. În mijloc avem Piatra Magdalei. Am găsit-o chiar aici. Aceasta și celelalte replici sunt niște comori de arheologie asemenea Manuscriselor de la Marea Moartă.

Scott Ross: Arheologul Motti Aviam a propus o teorie a Pietrei Magdalei care seamănă cu cel de-al Doilea Templu de pe vremea lui Isus.

Scott Ross: Din cauza poruncii care a interzis chipurile cioplite, potrivit lui Aviam, s-a optat pentru un portret simbolic al lui Dumnezeu într-un car divin.

Motti Aviam: Așa cum scrie în cartea lui Zaharia și în alte cărți de pe vremea celui de-al Doilea Templu, vedem o descriere a carului în care s-a aflat Dumnezeu.

Scott Ross: Care este semnificația orașului Magdala în istoria biblică?

Motti Aviam: În prezent, Magdala ne oferă o imagine de ansamblu asupra vremii lui Isus din punct de vedere arheologic.

Scott Ross: Deși nu există dovezi fizice că Isus ar fi vizitat Magdala, potrivit părintelui Kelly există semne.

Părintele Eamon Kelly: Scott, zilnic, fiecare grup mă întreabă dacă Isus a vizitat acest loc, dacă a vizitat sinagoga, dacă a vizitat Magdala. Eu le spun că nu știm deoarece am pierdut toate materialele video. Isus a vizitat Galileea pe drumul din Nazaret spre Capernaum. Aici se află un port și El a trecut mereu lacul. Acesta a fost Mecca pentru pescarii Mării Galileei.

Scott Ross: În Magdala, Centrul Duc Al Altum este locul unde se închină oameni din diverse denominații. În limba latină înseamnă „adâncul” și este preluat din Evanghelia după Luca unde Isus îi spune lui Petru să arunce mrejele în apă. Atriul a fost conceput cu piloni în cinstea femeilor care L-au urmat pe Isus în Noul Testament. Patru capele mai mici includ mozaicuri care ilustrează evenimente biblice și în Capela Corabiei, unde altarul este în forma unei corăbii și se află vizavi de Marea Galileei.

Părintele Eamon Kelly: Când Evanghelia este proclamată la microfon avem impresia că Isus ne predică din nou din acea barcă. Imaginați-vă o liturghie aici, rugăciuni, și bărcile care trec. Oamenii reușesc să vadă cum Evangheliile prind viață.

Scott Ross: La parter se află Capela Întâlnirii unde, potrivit părintelui Kelly, Dumnezeu vindecă dezacordul dintre comunitatea creștină și cea evreiască.

Știre difuzată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 812 – februarie 2020. Fii la curent cu ultimele știri din lumea creștină: https://alfaomega.tv/stiri

Despre Info Crestin News

Leave a Reply