O LUME DEMENTA: Germania, Marea Britanie și Israel refuză să opereze un băiețel de 3 ani ai cărui părinți sunt nevaccinați – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online
SanatateStiri externe

O LUME DEMENTA: Germania, Marea Britanie și Israel refuză să opereze un băiețel de 3 ani ai cărui părinți sunt nevaccinați

Asculta informatia

Cazul unui băiețel de 3 ani din Cipru căruia i s-a refuzat inițial tratamentul în spitale din Germania, Marea Britanie și Israel, deoarece părinții săi nu erau vaccinați, a pus în lumină chestiuni etice legate de faptul dacă medicilor ar trebui să li se permită să refuze pacienții.

Băiatul, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost internat cu o boală cardiacă gravă. Întrucât spitalele cipriote nu au putut efectua operația de care avea nevoie, Ministerul Sănătății a aranjat ca acesta să fie dus cu o ambulanță aeriană în Germania, la Frankfurt, joia trecută.

Comisia Europeană: Spitalele, libere să decidă

Cu o zi înainte ca transferul să aibă loc, spitalul din Frankfurt a informat autoritățile cipriote că nu-l poate primi pe minor deoarece părinții acestuia nu au fost vaccinați împotriva Covid-19, scrie Politico.

Cipru a sugerat că băiețelul ar putea fi însoțit de un tutore legal în locul părinților săi, dar această sugestie a fost respinsă.

Un oficial german al Ministerului Sănătății a confirmat că nici o regulă nu interzice spitalelor să trateze persoane nevaccinate, cu atât mai puțin copiii ai căror părinți nu sunt vaccinați. Oficialul a adăugat însă că fiecare spital are propriile restricții și poate lua propriile dispoziții în ce privesc pacienții săi.

„Politicile de sănătate – inclusiv politicile de vaccinare – și implementarea lor concretă sunt responsabilitatea statelor membre, nu a Comisiei”, a spus și un purtător de cuvânt al departamentului de sănătate al Comisiei Europene.

Autoritățile cipriote au încercat să obțină ajutor de la centre medicale specializate din Marea Britanie și Israel pentru a efectua operația, dar au fost respinse din același motiv invocat de Germania.

Tatăl băiatului: „Sunt sănătos și nu am vrut să mă vaccinez”

Între timp, copilul a fost transportat cu avionul în Grecia vecină, sâmbăta trecută, și va fi operat la un spital privat din Atena, potrivit directorului general al Ministerului cipriot al Sănătății, Christina Yiannaki.

Părinții au fost vaccinați joia trecută, dar trebuie să aștepte șase săptămâni înainte de a fi acceptați de spitalele străine, iar copilul trebuie operat imediat.

„Știu că pacienții nevaccinați sunt admiși în spitalele din Germania”, a spus tatăl băiatului, Alexei Matveev, cetățean rus care locuiește în Cipru. „Nu știam că trebuie să fiu vaccinat pentru ca băiatul meu să fie operat în acel spital. Dacă aș fi știut bineînțeles că aș fi făcut-o. Sunt sănătos și nu am vrut să mă vaccinez. Mi se pare nepotrivit ca cineva sănătos să fie vaccinat”, a adăugat el.

Yiannaki a spus că părinții au fost informați din timp cu privire la necesitatea vaccinării.

Oficialii ciprioți au declarat că au sugerat părinților să primească vaccinul J&J în doză unică, pentru a accelera procesul, dar au refuzat. Matveev a respins această afirmație și a spus că au primit vaccinul Pfizer la sfatul centrului medical german.

Copilul a mai fost operat în vară, dar atunci a fost nevoie doar de un test PCR pentru ca părinții să-l însoțească, potrivit lui Avraam Elia, directorul clinicii de pediatrie din spitalul Makarios, unde copilul a fost internat. Autoritățile cipriote au spus că i-au avertizat pe părinți că regulile se pot schimba și că vaccinarea ar putea fi necesară.

Un precedent în SUA

Cazul evidențiază o chestiune etică, și anume dacă medicii ar trebui să respingă pacienții nevaccinați sau, în acest caz, părinții pacienților nevaccinați.

Recent, un spital din Boston (SUA) a respins un pacient de 31 de ani care are nevoie de un transplant de inimă, din principalul motiv că nu este vaccinat.

Brigham and Women’s Hospital din Boston l-a scos pe pacientul DJ Ferguson de pe lista de transplant motivând că, din cauza penuriei de organe disponibile, trebuie să facă tot ce-i stă în putință „pentru a se asigura că un pacient care primește un organ transplantat are cea mai mare șansă de supraviețuire”.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close