Quantcast
Papa Francisc: Abuzatorii sexuali sunt ‘duşmani’ dezgustători, însă ei merită totodată iubire creştinească – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Papa Francisc: Abuzatorii sexuali sunt ‘duşmani’ dezgustători, însă ei merită totodată iubire creştinească

Abuzatorii sexuali sunt „duşmani” dezgustători care merită să fie condamnaţi şi pedepsiţi, însă ei merită totodată iubire creştinească şi îngrijire pastorală pentru că şi ei sunt copii ai lui Dumnezeu, a declarat papa Francisc, informează Reuters, potrivit agerpres

Papa Francisc a făcut aceste declaraţii pe 29 aprilie într-o conversaţie privată cu preoţi iezuiţi în timpul vizitei sale recente din Ungaria. Suveranul pontif este el însuşi iezuit şi declaraţiile sale au fost publicate marţi în cotidianul italian iezuit Civilta Cattolica, aşa cum se procedează de obicei în urma unor astfel de întruniri.

Scandalurile de abuzuri sexuale au afectat reputaţia Bisericii Catolice şi au reprezentat o provocare majoră pentru liderul de la Vatican, care a adoptat o serie de măsuri în ultimii 10 ani cu scopul de a-i face pe preoţii catolici să devină mai răspunzători faţă de faptele lor, însă rezultatele au fost împărţite.

În timpul vizitei papei Francisc, un membru ungar al ordinului religios iezuit l-a întrebat pe papă dacă este posibil să se respecte porunca lui Dumnezeu de a-ţi iubi duşmanii atunci când duşmanul este un abuzator sexual.

„Cum îi abordăm, cum le vorbim abuzatorilor care ne dezgustă? Da, şi ei sunt copii ai lui Dumnezeu. Însă cum putem să-i iubim? Este o întrebare puternică”, a răspuns papa Francisc.

„Abuzatorul trebuie să fie condamnat, într-adevăr, dar ca un frate”, a adăugat papa, spunând că acest lucru reprezintă „o formă de a-ţi iubi duşmanul”, deşi a recunoscut că o astfel de atitudine este dificil de adoptat din cauza efectului pe care abuzatorii îl au asupra vieţilor oamenilor.

„Abuzatorul este un duşman. Fiecare dintre noi simte asta, pentru că noi empatizăm cu suferinţa celui abuzat… chiar şi simplul vorbit cu un abuzator ne provoacă repulsie; nu este ceva uşor. Însă şi ei sunt copii ai lui Dumnezeu. Ei merită pedeapsă, dar merită şi îngrijire pastorală”, a adăugat liderul de la Vatican.

Săptămâna trecută, papa Francisc a lăudat munca depusă de comisia internaţională de la Vatican pentru prevenirea abuzurilor sexuale şi i-a încurajat pe membrii acesteia să îşi continue activitatea, în pofida demisiilor recente ale unor personalităţi care au acuzat comisia de lipsă de transparenţă.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply