Quantcast
Papa Francisc: Internetul este un dar de la Dumnezeu – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Papa Francisc: Internetul este un dar de la Dumnezeu

Papa Francisc i-a îndemnat pe catolici să fie „cetăţeni digitali” constructivi, folosind Internetul, pe care l-a calificat drept un „dar de la Dumnezeu”.

Suveranul Pontif a făcut public primul său mesaj pe reţelele sociale, transmis tradiţional în fiecare an cu ocazia Sfântului Francisc de Sale, ocrotitorul jurnaliştilor, intitulat„comunicarea în folosul unei autentice culturi a întâlnirii”.

În acest mesaj, prezentat de AFP şi de cotidianul catolic Avvenire, Papa Francisc afirmă că „Internetul poate oferi posibilităţi de întâlnire şi solidaritate între toţi oamenii şi că acesta reprezintă un lucru bun, un dar de la Dumnezeu”.

De asemenea, conform AFP, Suveranul Pontif a atras atenţia asupra riscului excluziunii, dezorientării, închiderii şi ignoranţei, care pot fi favorizate de Internet.

Mărturisirea evanghelică creştină nu se face printr-un bombardament cu mesaje religioase, ci prin voinţa de a ne oferi altora, prin disponibilitatea de a ne implica răbdător şi respectuos în problemele şi în remedierea dubiilor altora”, a subliniat Papa Francisc, citat de Avvenire.

La fel ca predecesorul său, Benedict al XVI-lea, Papa Francisc i-a îndemnat pe internauţi„să redescopere liniştea şi calmul” în această lume agitată.

Noteaza:http: www.digi24.ro

Despre

Leave a Reply