Stiri externe

Papa Francisc îşi exprimă ‘îngrijorarea’ cu privire la situaţia din Afganistan şi îndeamnă la dialog

Papa Francisc şi-a exprimat duminică „îngrijorarea” cu privire la situaţia din Afganistan, unde talibanii au ajuns la porţile Kabulului şi a lansat un apel la dialog pentru a rezolva conflictul în curs, transmite AFP, potrivit agerpres.   

„Mă alătur îngrijorării unanime cu privire la situaţia din Afganistan”, a declarat papa cu ocazia tradiţionalei rugăciuni Angelus, susţinută în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. El a lansat un apel la rugăciune „pentru încetarea zgomotului armelor şi găsirea de soluţii la masa dialogului”.

„Doar în acest fel membrii populaţiei martirizate a acestei ţări – bărbaţi, femei, copii şi persoane în vârstă – vor putea să se întoarcă acasă, să trăiască în pace şi securitate, în respect reciproc”, a adăugat suveranul pontif.

Aceste declaraţii au fost făcute în timp ce talibanii sunt foarte aproape de a relua controlul Afganistanului. Miliţiile talibane se află la intrările în Kabul şi au primit ordinul de a nu pătrunde încă în oraş, în timp ce reprezentanţi ai guvernului afgan au făcut promisiuni cu privire la o tranziţie paşnică a puterii.

Citește și:  Un copil palestinian în vârstă de 13 ani, împuşcat mortal de militari israelieni
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

23 − 14 =

Close