Pe 10 octombrie, în Kampala, vestul Ugandei, un grup de șase extremiști musulmani l-au atacat violent pe Robert Settimba, un evanghelist în vârstă de 27 de ani. A fost bătut în stare de inconștiență când se întorcea acasă de la predicarea pe stradă. Un prieten al victimei, care a fost martor la atac, a mărturisit despre brutalitatea atacului pentru Morning Star News .
„Musulmanii l-au apucat și au început să-l lovească și să-l boxeze în timp ce alții veneau și-l băteau cu bețele, în timp ce eu priveam neputincios”.
Din patul său de spital, Robert Settimba a vorbit și despre circumstanțele atacului.
„Ca parte a misiunii mele, mulți s-au întors la Hristos, în special tineri oameni de afaceri și femei, studenți și unii lideri musulmani. Nu știam că le-a făcut rău musulmanilor să vorbeasc despre Hristos”.
Pe 17 octombrie, un alt atac a avut loc în Parcul Național Regina Elisabeta, în vestul Ugandei. Suspecti terorişti islamici afiliaţi Forţelor Democratice Aliate (ADF) au împuşcat un ghid turistic creştin ugandez, Eric Alyai, în vârstă de 40 de ani, şi doi turişti care erau cu el, au declarat surse pentru Morning Star News .
Ghidul turistic cunoscut pentru că duce turiști la hoteluri deținute de creștini și biserici locale, a fost ucis de extremiști musulmani care l-au acuzat că îi sprijină pe creștinii din Uganda.
Autoritățile bănuiesc cu tărie ADF, un grup terorist activ în regiune din anii 1990 că ar fi implicat în această crimă.
Deși constituția Ugandei garantează libertatea religioasă, aceste atacuri recente fac parte dintr- o serie de violențe și persecuții împotriva creștinilor din țară.