Peste 10 creștini uciși într-un atac al extremiștilor islamici

Asculta informatia

În Republica Democrată Congo peste 10 creștini au fost uciși săptămâna trecută, când un grup islamist extremist a oprit trei vehicule, a deschis focul ucigându-i pe toți cei aflață în vehicule și incendiindu-le mai apoi. Atacul a avut loc în apropierea satului Makisabo,potrivit aonews.ro

Un grup islamist extremist care se autointitulează Forțele Democratice Aliate, a blocat șoseaua Beni-Kasindi și a împușcat pe toți pasagerii potrivit organizației de supraveghere International Christian Concern.

Liderii bisericii au condamnat atacul, numind-ul o atrocitate împotriva creștinilor. „Avem dovezi că ucigașii au stabilit legături cu Statul Islamic și supraviețuitorii ne-au mărturisit că li s-a cerut să recite shahada dacă vor să supraviețuiască. Avem pastori care au fost uciși pentru că au refuzat să-L tăgăduiască pe Hristos și să treacă la islam. Cerem sprijin în rugăciune pentru a avea grijă de milioanele de refugiați, văduve și orfani”, a declarat un episcop local pentru organizația ICC. Congo se află pe locul 40 pe Lista Open Doors 2022 a țărilor în care creștinii suferă cele mai multe persecuții.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *