Quantcast
Proteste masive în Israel pentru a 17-a săptămână consecutiv. – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Proteste masive în Israel pentru a 17-a săptămână consecutiv.

 

 

Proteste masive au loc în Israel pentru a 17-a săptămână consecutiv, transmite presa din Israel. Oamenii se revoltă împotriva Guvernului Netanyahu, compus și din ultra-ortodocși și extrema dreaptă, și a încercărilor acestuia de acaparare a Justiției.

Benjamin Netanyahu și Executivul propun, pe scurt, ca deciziile judecătorilor Curții Supreme să fie anulate cu jumătate plus unul din voturile parlamentarilor din Knesset.

Proteste masive în Israel, înainte de deschiderea sesiunii parlamentare
Protestatarii au ieșit în 150 de locații diferite, conform Jerusalem Post. Protestele se întețesc pentru că Parlamentul urmează să își redeschidă porțile pentru sesiunea de vară.

Pentru a 17-a săptămână consecutivă, protestatarii israelieni împotriva reformei judiciare vor ieși în stradă sâmbătă seara în 150 de locații diferite din întreaga țară.

La manifestație a participat și judecătorul Înaltei Curți Yoram Danziger, șeful Baroului de Avocați Amit Bacher și laureatul israelian al Premiului Nobel Aaron Ciechanover.

În același timp, liderul Partidului Unității Naționale, Benny Gantz, a luat cuvântul la un protest în Ra’anana, liderul Yisrael Beytenu, Avigdor Liberman, a vorbit la Beersheba, iar deputatul Partidului Unității Naționale și fost ministru al justiției, Gideon Sa’ar, a vorbit la Herzliya.

În săptămânile anterioare s-au adunat aproximativ 200.000 de persoane pe strada Kaplan din Tel Aviv.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply