Quantcast
Restricțiile controversate din Austria și lumea evanghelică – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Restricțiile controversate din Austria și lumea evanghelică

Austriecii care nu au făcut vaccinul anti Covid-19 au parte de restricții timp de 10 zile, impuse de guvernul austriac începând cu data de 15 noiembrie.

Cei nevaccinati vor trebui să rămână acasă, cu excepția mersului la serviciu, a cumpărăturilor elementare, a exercițiilor fizice și pentru a participa la slujbele religioase. Cei nevaccinați vor fi excluși din majoritatea activităților sociale și culturale.

Decizia controversată a fost luată deoarece Austria înregistrează cea mai mare rată de infecție de la începutul pandemiei. Până acum, 65% din întreaga populație a fost vaccinată, o proporție similară cu cea din țările vecine, Germania și Elveția.

Alianța Evanghelică Austriacă a făcut câteva precizări cu privire la noile restricții. „Deoarece există puncte de vedere diferite în cadrul Alianței Evanghelice, ne reținem cu declarații privind măsurile punctuale pe care le ia guvernul. Noi nu vrem să deschidem tranșee, ci vrem să turnăm balsam, să pansăm răni și să promovăm pacea”.

SURSA

Despre Info Crestin News

Leave a Reply