Thursday , 19 May 2022

SATANISM! Două vedete admit că își beau reciproc SÂNGELE în scop ritualic

Asculta informatia

Megan Fox a mărturisit că ea și Machine Gun Kelly „își consumă sângele reciproc, ocazional și doar pentru ritualuri”. Actrița născută în Oak Ridge, Tennessee, în vârstă de 35 de ani, a participat la o ședință foto pentru cel mai recent număr al revistei Glamour UK, iar cu această ocazie a acordat un interviu în care a explicat tot acest proces bizar, după ce a făcut dezvăluirea inițială în ianuarie, când și-a anunțat logodna cu rapperul/actorul (32 de ani).

„Cred că acest aspect ar putea induce oamenii în eroare, poate aceștia își imaginează că stăm cu paharele mari, suntem ca în Game of Thrones și ne bem sângele unul altuia”, a declarat actrița din Big Gold Brick pentru Glamour UK. „Sunt doar câteva picături, dar, da, ne consumăm sângele unul altuia ocazional și doar pentru anumite ritualuri.”

Fox a explicat că este atentă în timpul acestor practici, în timp ce logodnicul ei tinde să fie mai nesăbuit. „Să vărsăm câteva picături de sânge și să bem fiecare, zic eu, în timp ce el este mult mai agitat și haotic, este dispus să-și taie pieptul și să spună ‘Ia-mi sufletul’.”

Întrebată dacă rapperul, pe numele real Colson Baker, și-a tăiat vreodată pieptul, Fox a clarificat: „Nu, nu s-a întâmplat. Poate nu chiar așa, doar o ușoară versiune”.

Fox a continuat să ofere și alte detalii:

„Citesc cărți de tarot, sunt pasionată de astrologie și recurg la toate aceste practici și meditații metafizice. Fac ritualuri când e lună plină sau nouă, toate acestea, dar se întâmplă cu un motiv anume.”

MGK a purtat în trecut o fiolă cu sângele lui Fox la gât, la fel cum au făcut cu două decenii în urmă îndrăgostiții Angelina Jolie și Billy Bob Thornton.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *