Sexualitatea şi spiritualitatea

Asculta informatia

Orice creştin sincer, conştient de responsabilitatea sa în mod prioritar faţă Dumnezeu, de cerinţele de sfinţenie exprimate în Cuvântul Său, de realitatea şi seriozitatea judecăţii divine (când se vor pune în balanţa dreptăţii absolute faptele, cuvintele şi gândurile noastre, pentru a stabili destinul veşnic al fiecăruia), trebuie să ajungă la o înţelegere clară şi corectă a raportului dintre sexualitate şi spiritualitate.

Au existat şi mai există păreri conform cărora sexualitatea este în mod intrinsec necontrolabilă şi antitetică spiritualităţii autentice. Creatorul a intenţionat ca sexualitatea să fie nu doar incidental legată de spiritualitate sau să fie un aspect al vieţii diametral opus spiritualităţii, ci, dimpotrivă, să fie integrată pe deplin. Aşa cum vom arăta mai jos, atunci când această legătură între sexualitate şi spiritualitate nu este realizată, efectele negative sunt resimţite pe toate planurile.

Începând cu secolul II, foarte mulţi considerau virginitatea superioară căsătoriei.

Pentru a evita tentaţia sexuală, unii creştini alegeau să locuiască în pustiu pentru a fi cât mai departe de orice femeie. (Şi în vremurile noastre, pe Muntele Athos este interzis nu doar accesul femeilor, ci chiar şi al animalelor de sex feminin.) Mai întâi, căsătoria preoţilor a fost descurajată, apoi interzisă, iar în final impusă. Părinţii bisericeşti – ca de pildă Augustin, Tertulian, Ieronim – s-au lăsat influenţaţi de vederile dualiste ale gândirii greceşti (gnosticism, manicheism) şi de concluziile ei cu privire la rolul şi valoarea căsătoriei şi a sexualităţii. Ei considerau că pofta (deci păcatul) murdăreşte orice activitate sexuală, chiar şi în cadrul căsătoriei.

Teologii catolici din Evul Mediu au adoptat vederile părinţilor bisericeşti. Astfel, Tomas d’Aquino condamna actul sexual chiar şi în cadrul căsătoriei legitime, dat fiind că este însoţit de plăcere. În cele din urmă, el consimte că mariajul nu este mereu păcătos, dar este „totdeauna ruşinos”.

Dar cum se poate împăca o asemenea concluzie cu aprecierea divină referitoare la Iov, care era căsătorit şi tată a zece copii:“Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău”(Iov 1:8)?

Din secolul XIX, situaţia se schimbă:

Reformatorii sexualităţii au încercat să o studieze şi să o examineze scoţând-o din domeniul moralei şi religiei într-o arenă mai deschisă a discuţiilor şi argumentărilor intelectuale. Bazaţi pe concepţia că sănătatea sexuală este de o importanţă majoră în menţinerea fericirii căminului, conferind o stare de bine pentru individ, asigurând o baza sănătoasă pentru identitatea sa, această orientare a supraestimat centralitatea activităţii sexuale în obţinerea fericirii. Ar fi necesară mai degrabă educarea oamenilor privitor la felul cum să se iubească, decât instruirea în privinţa actului propriu-zis,

observă Celia Haddon în cartea sa, The Sensuous Lie, Stein and Day, New York, 1983.

Dintr-o statistică relativ recentă, reiese că înainte de anul 1800 au existat doar şapte cărţi care să trateze subiectul sexualităţii, ca apoi în secolul XIX să se mai adauge cinci cărţi, iar în secolul XX peste 1000, o adevărată avalanşă. Motivul acestei disproporţíi este sesizat foarte bine de Raimund Fuchs, în articolul Sexualitatea şi Biblia:

Acolo unde mai înainte exista o pudoare mincinoasă, domneşte azi o binevoitoare suprasexualizare. Noi oamenii cădem când într-o extremă, când în alta. Înainte se afirma că sexualitatea este o patimă a firii, care trebuie învinsă. Azi abia dacă se mai cunosc graniţe şi tabuuri. Pentru mulţi, sexualitatea a devenit conţinutul de bază al vieţii. Suntem potopiţi de cărţi, poze, filme, reviste care au o influenţă covârşitoare asupra simţămintelor omului. În mod artificial, omul este suprastimulat ca apoi să se prăbuşească în gol, incapabil să dobândească împlinire sexuală reală într-o relaţie legitimă. În marea patimilor, îi lipseşte orientarea necesară pentru a găsi portul siguranţei.

Filozofiile liberale de după al Doilea Război Mondial propun o sexualitate „naturală”, nereprimată, în spiritul negării depline a legăturii dintre sexualitate şi moralitate. În acest context, filozoful Michel Foucault consideră că sexualitatea nu este mai mult decât o construcţie istorică.

Dar poate fi privită ca un aspect natural al vieţii, cum ar fi tenisul sau plimbarea în doi? Categoric nu!

Adevărata importanţă şi seriozitate a subiectului acestui articolsunt descoperite în familie, în organizarea vieţii de cămin, în creşterea şi educarea copiilor etc. Sexualitatea este un subiect mult mai cuprinzător, mai bogat, fundamental legat de existenţa noastră, nefiind limitat doar la actul sexual. Tocmai de aceea, în cadrul terapiilor psihologice şi sociale se acordă o mare atenţie laturii sexuale a pacienţilor.

Un aspect important al complexităţii sale este faptul că sexualitatea se asociază cu simţăminte foarte puternice. Acestea conferă lumii sexuale şi sensibilitate, dar şi o forţă seismică, făcând-o să fie o curea de transmisie pentru o gamă largă de nevoi şi dorinţe, de la polul pozitiv, până la cel negativ: iubire şi ură, tandreţe şi agresiune, intimitate şi aventură, romantism şi sadism, plăcere şi durere, empatie şi duritate, fidelitate şi libertinism.

De aceea, experimentăm sexualitatea foarte subiectiv.

Sexualitatea este baza pentru unele dintre cele mai pasionale simţăminte şi angajamente. Este o formă de exprimare a faptului că suntem fiinţe reale, ne dă identitatea de bărbaţi şi de femei.

Sexologi cum ar fi Krafft-Ebing, Havelock Ellis, August Forel, Magnus Hirschfeld, Sigmund Freud au încercat să descopere adevăratul înţeles al sexului, explorând numeroase căi: experienţa sexualităţii infantile, relaţiile dintre sexe, influenţa hormonilor, cromozomilor, natura instinctului sexual, cauzele perversiunilor sexuale etc. Dar adesea se contrazic. Freud a mărturisit că este dificil a fi de acord în privinţa existenţei unui criteriu general recunoscut cu privire la natura sexuală a unui proces.

Prof. Jeffrey Weeks (London South Bank University, Anglia) adresează o întrebare retorică: Cine poate formula legi cu privire la sexualitate? Soluţia lui este încrederea în raţionalitatea omului, care îl va călăuzi spre a şti cărui cod de legi să i se subordoneze.

Biblia nu tratează subiectul sexualităţii separat de spiritualitate, deoarece obiectivul ei este holistic: omul, prin opera regeneratoare a lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi destoinic pentru orice lucrare bună (2 Tim 3:16), ceea ce face referire atât la familie, cât şi la celibat. Pe paginile Sfintelor Scripturi sunt presărate numeroase principii, legi şi exemple – pozitive şi negative –, care proiectează o lumină clară asupra subiectului.

Când a încheiat opera creaţiunii, Dumnezeu a calificat-o drept foarte bună. (Gen 1:31)

În această desăvârşire era inclusă şi familia şi darul sexualităţii, care nu este un intrus apărut după cădere, care nu avea nimic de-a face cu păcatul sau cu ruşinea, ci era o formă de exprimare a iubirii a doi oameni de sex opus. Din această unire intimă urmau să apară vieţi noi. Însă i s-a stabilit un cadru precis: relaţia soţ-soţie. În afara acestui minunat cadru restrâns, se poate păcătui chiar şi cu privirea sau cu imaginaţia.

Biblia ilustrează subiectul sexualităţii prin imagini elocvente. R. Fuchs se referă la două metafore: apa din fântână şi grădina (Prov. 5:15-20; Cântarea cântărilor 4:12). După cum apa înviorează şi menţine viaţa, la fel este şi cu iubirea. Dar această imagine a fântânii sau a izvorului sugerează şi ideea igienei, a purităţii cu care trebuie tratat şi aplicat acest subiect (Sexualitatea şi Biblia).

Omul obişnuieşte să protejeze sursele de apă tot la fel cum Dumnezeu ocroteşte sexualitatea prin porunca Decalogului: Să nu comiţi adulter! (Exod 20:14), pentru că nu este vorba doar de împlinirea unei dorinţe momentane, care trebuie satisfăcută numai din punct de vedere fizic. Apetenţa lipsită de o relaţie profundă şi de durată distruge şi murdăreşte, iar adesea nu are doar repercusiuni psihice. Iubirea are nevoie şi de protecţie şi de o anumită asonanţă de simţăminte cu persoana iubită. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne îndeamnă să bem apă doar din fântâna proprie şi să găsim bucuria acestei legături.

În limbajul figurat al Bibliei, sexualitatea este descrisă şi prin imaginea grădinii. Grădina este un teren separat, ocrotit de un gard, care este îngrijită în mod special pentru a aduce fructe. Grădina are nevoie de timp pentru a produce roade. Dacă este distrusă înainte de a rodi, se strică multe lucruri. Cel care practică legături sexuale înainte de căsătorie, culege nerăbdător florile grădinii şi în felul acesta împiedică apariţia roadelor.

Imaginea grădinii închise, cât şi a izvorului pecetluit reprezintă virginitatea premergătoare căsătoriei (Cântarea cântărilor 4:12).Tânăra fecioară este comparată cu un zid ale cărui porţi trebuie păzite (Cântarea cântărilor 8:8-10) (Sexualitatea şi Biblia).

Spiritualitatea şi sexualitatea sunt conţinute implicit în formularea celor două mari principii enunţate de Domnul Iisus Hristos, principii în care se cuprinde toată Legea şi Proorocii (Matei 22:40), şi astfel se armonizează perfect.

Spiritualitatea se referă la raportarea pe verticală, raportul dinspre om spre Dumnezeu, o legătură care, conform Bibliei, trebuie să fie caracterizată prin maximumul iubirii: cu toată inima, … sufletul, … cugetul (Matei 22:37).

Sexualitatea se referă la cea mai puternică relaţie pe orizontală, permisă între doi oameni de sex opus, care merge până la unitate – un singur trup (Genesa 2:24). Ea este implicit conţinută în cea de-a doua lege – iubirea semenului (Matei 22:39).

Când în familie soţul şi soţia păstrează o legătură autentică cu Dumnezeu şi unul cu celălalt, se realizează un minunat triunghi (forma geometrică a rezistenţei) al iubirii, al loialităţii, o relaţie de o frumuseţe unică şi o rezistenţă în timp.

revistarespiro.