Suedia: S-au deschis școlile de aproape două săptămâni: Fără mască, fără plexiglas

Asculta informatia

În Suedia s-au deschis școlile de aproape două săptămâni: Ce învățăm din experiența lor și cum îngrijești acasă un bolnav de Covid-19.

Școlile din România își vor deschide porțile pentru elevi și profesori în data de 14 septembrie, la o lună după cele din Suedia și în plină pandemie de Covid-19, iar experiența suedeză demonstrează cât de important este ca toată lumea să colaboreze: școlile, părinții și copiii. ”Toți suntem parte din soluție”, spune Laura Ghibu, medic român stabilit la Malmo, în Suedia.

”Dacă nu există colaborare, va fi catastrofă. (…) Fiecare trebuie să își suflece mânecile, să se ducă la școală și să spună: ’Ce putem face? Nu mă interesează că nu avem nu știu ce și nici a cui e vina, mă interesează ce putem face, toți, împreună”, spune Laura Ghibu într-un interviu acordat pentru cititorii SpotMedia.ro, în care povestește despre condițiile în care a început noul an școlar în Suedia și cum au fost pregătiți copiii, explicând totodată de ce autoritățile suedeze nu au închis nici școlile, nici restaurantele, și nici nu au obligat pe nimeni să poarte mască în public.

Spune-ne mai întâi cu cât timp înainte ați fost informați voi, părinții, în ce condiții va începe acest nou an școlar, cu totul și cu totul special din cauza Covid-19?

Părinții au fost informați cu o săptămână înainte, printr-o scrisoare trimisă pe email, în care ni se spunea ceva de genul ”Bine ați venit în noul an școlar!” și ”Vă rugăm să nu veniți la începerea cursurilor. Noi vom lua toate măsurile de prevenție prevăzute de lege și sperăm să avem un an școlar foarte frumos”. Scrisoarea a fost trimisă pe 13 august, iar școala a început pe 19 august.

Deci, practic, ne-au spus că ei sunt responsabili și că au luat toate măsurile necesare. Și ne-au rugat să nu mergem în prima zi de școală.

Ne-au mai rugat și să nu intrăm cu copiii ÎN școală (copilașii mai mici erau duși până în clasă, dar nu mai e permis, ei trebuie lăsați în fața școlii, să se descurce).

O problemă intens dezbătută la noi este ”Cine asigură măștile elevilor și profesorilor, statul sau fiecare e pe cont propriu?”. La voi cum e?

Copiii nu vin cu măști la școală. Aici la noi autoritățile au decis că nu e nevoie de măști, doar să asigurăm distanțarea fizică.

Citește mai mult pe: spotmedia.ro

Despre Info Crestin News

Leave a Reply