Cu măşti şi mănuşi de protecţie, câteva zeci de credincioşi bulgari s-au rugat pentru sănătate, duminică, de Florii, la catedrala Sfânta Nedelia din Sofia, într-una dintre puţinele ţări în care bisericile rămân deschise cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, conform unui reportaj Reuters, via agerpres. Dacă cei mai mulţi bulgari au rămas …
Citeste mai mult:Biserica Ortodoxa din Bulgaria renunţă la zborul în Israel după Lumina sfântă
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria a decis joi să renunţe la zborul tradiţional la Tel Aviv, în Israel, pentru aducerea Luminii sfinte, şi să redirecţioneze fondurile către combaterea noului coronavirus, a anunţat mitropolitul Gabriel din Loveci la un briefing al Consiliului de miniştri, după o reuniune la Palatul …
Citeste mai mult:Premierul bulgar: ”Nu pot închide bisericile! Eu sunt om credincios. De la această criză numai Dumnezeu ne poate scăpa!”
Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat, zilele trecute, răspunzând unor întrebări privind posibila închidere a bisericilor, că nu poate lua o astfel de decizie. „Am transmis mitropoliților, când îi sun, dar și ei mă sună ca să mă întărească, – să facă tot posibilul ca enoriașii să respecte izolarea socială, …
Citeste mai mult:BULGARIA: Biserica le cere enoriașilor să se roage de acasă
Biserica Ortodoxă din Bulgaria a îndemnat sâmbătă credincioşii să nu vină la biserici, ci să se roage acasă în contexul înăspririi măsurilor destinate stăvilirii propagării coronavirusului, informează Reuters, potrivit agerpres. Bulgaria a interzis vineri accesul în parcuri şi locuri de joacă precum şi călătoriile neesenţiale între principalele oraşe din această ţară cu …
Citeste mai mult:Exemplu pentru Romania: Bulgaria se opune proiectului Atenei de a instala o tabără de refugiaţi
Bulgaria se opune proiectului Atenei de a instala o tabără de refugiaţi în apropiere de frontiera comună, o propunere ‘nerezonabilă’, a apreciat marţi ministrul apărării bulgar Krasimir Karakaceanov, potrivit agerpres. ‘O instalaţie pentru migranţii clandestini de partea elenă, în apropierea frontierei noastre, creează condiţii pentru o agravare a tensiunii. Nu este …
Citeste mai mult:Franţa solidară cu Grecia şi Bulgaria în criza migraţiei
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a subliniat că ţara sa este solidară cu Grecia şi Bulgaria în criza migraţiei, semnalează luni AFP, via agerpres. ‘Deplină solidaritate cu Grecia şi Bulgaria, Franţa este gata să contribuie la eforturile europene pentru a le acorda rapid asistenţă şi pentru a apăra frontierele’, a scris Macron într-un …
Citeste mai mult:Papa Francisc cere Bulgariei să-și deschidă inima pentru refugiați
Duminica, Papa Francisc in prima sa vizita in Bulgaria, a cerut sa fie primiti imigrantii intr-unul din colturile Europei, care a fost neprimitor cu ei, o pozitie care il pune in conflict atat cu guvernul tarii, cat si cu guvernul bisericii dominante. De la criza imigrantilor din 2015, unul dintre …
Citeste mai mult:Biserica Ortodoxă Bulgară cere interzicerea avortului și a educației sexuale
ISERICA BULGARĂ CERE INTERZICEREA AVORTULUI, INTRODUCEREA EDUCAȚIEI RELIGIOASE ÎN ȘCOLI ȘI INTERZICEREA EDUCAȚIEI SEXUALE Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a cerut o revizuire a Strategiei Naționale a Copilului 2019-2030, argumentând interzicerea avortului, introducerea educației religioase obligatorii în școli și eliminarea educației sexuale din curriculum. Strategia a fost publicată pe …
Citeste mai mult: