Stiri externe

Țara care pune drepturile SODOMITILOR înaintea libertății religioase

Să faci închisoare pentru promovarea mesajului biblic, așa ceva părea de neînchipuit cu ani în urmă. Azi, sub guvernarea multiculturalismului neomarxist, ține de normalitate, zic micii progresiști. Știrea săptămânii vine din Finlanda, acolo unde procurorul general i-a făcut rost de trei capete de acuzare fostului ministru de Interne. Päivi Räsänen nu este învinovățită de corupție, nici măcar de trafic de influență, ca pe Dâmbovița, nu, nu, nu, ea se face vinovată de promovarea mesajelor biblice pe rețelele de socializare!

Cum se poate una ca asta? Simplu – când din toată Biblia alegi să împrăștii pe Internet tocmai versetele care vorbesc despre homosexualitate și mai faci și o „analiză pe text”, atunci garantat ți-ai făcut rost de niște dosare penale!

Päivi Räsänen, fost ministru de Interne

Ieri, ministru, azi, în tribunal, mâine, foarte probabil, la închisoare. Päivi Räsänen riscă să primească o condamnare de până la doi ani, cu executare, pentru fiecare cap de acuzare, notează presa finlandeză!

Päivi Räsänen este medic de profesie, mamă a cinci copii și bunică pentru șase nepoți. Om politic cunoscut, Räsänen este membru al Parlamentului Finlandez din anul 1995. A ocupat funcția de președinte al Partidului Creștin-Democrat (2004-2015), iar un mandat de patru ani (2011-2015) l-a ocupat ca ministru de Interne al Finlandei.

Citește și:  Parada SODOMITILOR 2021, organizată în timpul Postul Maicii Domnului

Culmea este că acuzațiile care i se aduc au legătură cu „fapte” petrecute în urmă cu foarte mulți ani. De exemplu, unul dintre capetele de acuzare pregătite de procurorul general se referă la faptul că Päivi Räsänen s-ar fi angajat în „discursuri de ură” în anul 2004, atunci când și-a exprimat public opinia cu privire la căsătoria între persoanele de același sex. Într-o broșură redactată acum 17 ani, ea a scos în evidență mesajul biblic referitor la homosexualitate. Ulterior, într-o emisiune tv din 2018, a mai făcut o serie de comentarii asemănătoare pe marginea acestui subiect.

Când „exprimarea convingerilor religioase ar putea însemna închisoare”

„Nu pot accepta că exprimarea convingerilor mele religioase ar putea însemna închisoare. Nu mă consider vinovată pentru amenințarea, calomnierea sau insultarea cuiva. Afirmațiile mele s-au bazat pe învățăturile Bibliei despre căsătorie și sexualitate”, a reacționat Päivi Räsänen la acuzațiile procurorului general al Finlandei.

„Îmi voi apăra dreptul de a-mi mărturisi credința, astfel încât nimeni altcineva să nu fie privat de dreptul său la libertatea religioasă și de exprimare. Mențin punctul de vedere că exprimările mele sunt legale și nu ar trebui cenzurate. Nu îmi voi retracta punctul de vedere. Nu voi fi intimidată să-mi ascund credința! Cu cât creștinii păstrează tăcerea pe teme controversate, cu atât spațiul pentru libertatea de exprimare devine mai restrâns”, a continuat ea.

Citește și:  Manifestatie de amploare la Paris: Sute de mii de francezi au protestat impotriva casatoriilor gay

În cel mai recent scandal provocat, Päivi Räsänen a postat pe Twitter un mesaj adresat conducerii Bisericii Luterane Finlandeze. Fostul ministru a solicitat explicații cu privire la sponsorizarea oficială pe care Biserica Luterană a acordat-o evenimentului LGBT „Pride 2019”. Päivi Räsänen și-a completat mesajul pe Twitter cu o imagine a unui text biblic.

Pentru părerile sale, Räsänen a fost chemată să dea explicații în fața autorităților. După un an, arată ADF International (ONG care apără drepturile omului), procurorul general a decis că Päivi Räsänen se face vinovată de trei capete de acuzare, toate cu referire la atacarea drepturilor comunității LGBT.

„Libertatea de exprimare este una dintre pietrele de temelie ale democrației. Decizia procurorul general de a aduce aceste acuzații împotriva dr. Räsänen creează o cultură a fricii și a cenzurii. Este îngrijorător că astfel de cazuri devin prea frecvente în toată Europa. Dacă funcționarii publici dedicați, precum Päivi Räsänen, sunt acuzați penal pentru exprimarea convingerilor lor profunde, acest lucru creează un efect îngrozitor pentru dreptul tuturor de a se exprima liber”, a reacționat dr. în drept Paul Coleman, director executiv al Alliance Defending Freedon International.

Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 + 4 =

Close