Thursday , 19 May 2022

Un creștin a fost numit președintele Curții Supreme Constituționale din Egipt

Asculta informatia

Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a ales un creștin, pe judecătorul Boulos Fahmy Eskandar, ca președinte al Curții Supreme Constituționale (CSC) al țării.

Judecătorul Boulos, în vârstă de 65 de ani, este primul creștin care a fost vreodată ales în această poziție, care îl face efectiv judecătorul cu cea mai multă autoritate din Egipt.

Așezarea unui creștin într-o poziție atât de înaltă este rară într-o țară majoritar musulmană și demonstrează curajul președintelui al-Sisi de a sprijini egalitatea și libertatea religioasă.

În contexte musulmane, nu este de așteptat ca creștinii să fie ridicați în poziții de autoritate politică sau legală.

CSC-ul este curtea cea mai înaltă a Egiptului și este independentă atât de președintele Egiptului, cât și de parlament. Curtea are rolul de a interpreta legile și regulile Egiptului și de a decide dacă sunt constituționale. Judecătorii aleși în CSC rămân în poziția lor până la vârsta de pensionare obligatorie, adică 70 de ani.

Creștinii, care constituie 10% din populația Egiptului, susțin că situația lor în țara majoritar musulmană este acum mai bună decât își amintesc să fi fost vreodată.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *