Quantcast
Un raport internațional dezvăluie îngrădirea tot mai mare a libertății religioase – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Un raport internațional dezvăluie îngrădirea tot mai mare a libertății religioase

Un nou raport cuprinzător evidențiază ceea ce se poate descrie drept înrăutățirea libertății religioase în întreaga lume. Raportul Comisiei SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională este o confirmare cu date exacte a tendințelor pe care le prezenta organizația creștină Release International, cu sediul în Marea Britanie, conform cărora persecuția din Nigeria și India se înrăutățește și ambele ar trebui să fie desemnate țări cu „risc deosebit”.

În continuare, Andrew Boyd de la Release International ne va prezenta un material depre deteriorarea libertății religioase în Nigeria și India.

În Nigeria, Comisia SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională raportează că violența și atrocitățile din toată Nigeria, inclusiv violența islamistă militantă au continuat să afecteze libertatea de religie sau de credință. Organizația Release International salută raportul, dar îndeamnă organismele internaționale să monitorizeze în continuare violența miliției Fullani, care este în creștere.

Grupurile violențe atacă adesea comunitățile creștine, în timp ce forțele armate nigeriene sunt acuzate că stau deoparte și refuză să intervină.

În legătură cu India, Comisia SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională a cerut încă din 2020 ca aceasta să fie desemnată ca țară cu „risc deosebit” și a afirmat că libertatea religioasă continuă să se înrăutățească. Guvernul indian a promovat și a aplicat politici discriminatorii religioase, inclusiv legi care vizează convertirea religioasă. Comisia SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională spune că acum au fost adoptate legi împotriva conversiei în 12 state, iar în unele, căsătoria cu cineva de altă religie este deja ilegală.

Ramchand Saranu conduce o firmă de avocatură în Magipradesh pentru a ajuta creștinii care sunt vizați. El a oferit niște explicații suplimentare pentru Vocea Martirilor, Canada:

Modificările recente, care au fost aduse Legii Anticonvertirie din Magipradesh, a determinat ca numărul persecuțiilor să crescă și o mulțime de grupuri fanatice folosesc acele articole din lege pentru a depune plângeri împotriva creștinilor. De 2 ani, întâmpinăm o situație foarte dificilă pentru noi și nu numai pentru noi, ci pentru mulți alți creștini din acest stat și din statele de dimprejur.

Potrivit Comisiei SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională, restricțiile tot mai mari din India creează un mediu de intimidare și frică.

Comisia pentru Libertatea Religioasă subliniază, de asemenea, persecuția în creștere în Eritreea și China, alte două țări care prezintă preocupări deosebite pentru Release International. Se crede că acum există peste 500 de prizonieri condamnați pemntru credința creștină în Eritreea, iar China și-a intensificat persecuția împotriva creștinilor din bisericile protestante pe case.

SURSA

Despre Info Crestin News

Leave a Reply