Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online Traim Vremurile Sfarsitului. Fii informat!
Cine a scris „Tatăl nostru”? Pare să fie o întrebare banală, dar nu pentru toți. Cel puțin așa sugerează replicile pline de umor din cadrul unor scurte interviuri luate pe străzile din România. Dincolo de amuzament, ar trebui să fie şi îngrijorare.
Reporterii de la Vax Populi și-au făcut deja un nume din înrudirea consternării cu parodia. După scurte interviuri cu români care nu cunosc numele țării în care trăiesc, a venit, încă o dată, rândul celor care au dificultăți în înțelegerea elementelor fundamentale ale religiei, arătând cât de departe poate fi dusă ignoranța.
Într-un clip postat de Observatorul, cetățenii abordați de echipa Vax Populi erau rugați să răspundă la o întrebare simplă: „Cine a scris «Tatăl Nostru»”? Trecând peste întrebarea eronat formulată (în sensul că Iisus a rostit rugăciunea, evangheliștii au transcris-o ulterior), ceea ce surprinde în clip sunt răspunsurile. Eminescu este considerat un posibil autor al Rugăciunii Domnești. Și Bacovia apare printre nominalizați.
Nu știm cu certitudine, însă putem presupune că există o categorie destul de consistentă de persoane care știu ce cred și de ce au convingerile pe care le urmează. Însă, în lipsa unor sondaje pe acest subiect, orice concluzie iese din sfera obiectivității. Deocamdată, rămân aceste voxuri care provoacă hazul, dar și nedumeriri.
Nici alții nu stau mai bine
Mai sunt importante conexiunile dintre practicarea religiei și înțelegerea esenței ei? Este o întrebare la care ar trebui să se gândească și alții, nu doar românii.
Recent s-au gândit și americanii. Confuzia care poate fi citită pe chipurile persoanelor intervievate este destul de răspândită și în rândul celor din bisericile din SUA. Un sondaj recent sugerează faptul că nici ramura evanghelică nu stă mai bine (adică una din ramurile creștine care s-a născut mizând pe cultura biblică). Chiar dacă problemele americanilor sunt de alt gen, elementul comun care definește cele două situații este confuzia și lipsa profunzimii religioase.
Un sondaj realizat de LifeWay Research și publicat de Christianity Today „dezvăluie un nivel semnificativ de confuzie teologică”, declară Stephen Nichols, director al Ligonier Ministries (instituția care a comandat sondajul). Mulți dintre evanghelici au în unele privinţe opinii despre Dumnezeu sau mântuire care diferă de doctrina oficială a bisericii de care aparţin.
În alte privinţe, rămân fideli unor puncte teologice tradiţionale. Aproape toți cred că Iisus Hristos a înviat din morți (96%) sau că mântuirea se găsește numai prin Iisus (92%). De asemenea, o majoritate consistentă recunoaște că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu (88%). Însă aproape un sfert dintre respondenți (22%) au declarat că Dumnezeu Tatăl este mai divin decât Iisus, iar 9% nu sunt foarte siguri în această privință.
Mai mult de jumătate dintre participanții la studiu (55%) au spus că oamenii trebuie să contribuie la propria lor mântuire. Acest fapt este însă problematic pentru cultura neoprotestantă. Dacă unii creștini, cum ar fi romano-catolicii, ortodocșii și anumite ramuri protestante consideră că oamenii cooperează cu harul lui Dumnezeu la mântuire, confesiunile neoprotestante resping hotărât această perspectivă. Acum însă jumătate dintre evanghelici nu mai sunt siguri.
Nu eretic, ci neinstruit
Nichols a declarat că, deși sunt dezamăgitoare, rezultatele sondajului sunt de fapt exponentul unei culturi dominate de confuzie. Pe de altă parte, John Stackhouse, profesor de teologie și cultură la Regent College, din Vancouver, apreciază studiul fiindcă expune biserica unei realități dure: nu este suficientă frecventarea unei biserici pentru a avea și certitudinea unei înțelegeri a fondului teologic specific acesteia.
În acest sens, Beth Felker Jones, profesor de teologie la Colegiul Wheaton, consideră că participanții care au dat răspunsuri dincolo de corectitudinea teologică nu sunt eretici, ci neinstruiți. În această privință, vinovăția ar trebui plasată în dreptul liderilor bisericii, care „trebuie să fie capabili să transfere adevărul de credință în mod clar și precis”. Nu este însă suficientă doar transmiterea informației, fie ea și corectă. Teologul american este convins că liderul „trebuie să fie în măsură să îi convingă pe oameni de ce adevărul contează pentru viețile lor”.
Cine aruncă primul cu piatra?
Un clip precum cel prezentat de Vax Populi trezește în noi instinctul acuzării. Dar poate că nu este cea mai bună atitudine.
Andrei Pleșu aborda această chestiune într-un articol din Adevărul, atenționând că nu se justifică graba de a arunca cu piatra asupra celor care stârnesc hazul prin răspunsurile lor. „Nu mă grăbesc să condamn ignoranţa oamenilor simpli, deşi mi-e greu să privesc înţelegător spre parohul care nu se simte obligat să o trateze.” Cu alte cuvinte, filosoful român identifică o vinovăție nedisimulată în altă direcție.
Mai există însă și alte elemente care trebuie să fie luate în calcul, mai ales din partea celor care au impresia că au răspunsurile corecte: „Mai mult decât răspunsurile celor care nu ştiu, mă îngrijorează însă răspunsurile celor care cred că ştiu. Căci aici nu mai e vorba de educaţie religioasă lacunară, ci de un fals spiritual întreţinut de mai multe instituţii, între care şcoala, politica şi o anumită presă nu sunt cele mai inocente”, susține Pleșu.
Confuzia este un element definitoriu al unei societăți care cultivă superficialitatea. În acest caz, nu pot fi surprinzătoare situații ca cele de pe străzile României sau din bisericile americane. Dincolo de constatări, există o problemă mai profundă, care constă în lipsa unei educații coerente și integrale. Formele ajung să suprime fondul, iar instituțiile abilitate cu corectarea acestei situații nu par să fie foarte preocupate de aceasta. Dacă educația religioasă se reduce la perimetrul școlii (unde este transformată în catehizare) sau la exprimarea formală a unor ritualuri, este inevitabil ca esența să fie pierdută, fapt care nu ar trebui să mai deranjeze în eventualitatea altor interviuri viitoare de același gen. Cel puțin, știm la ce să ne așteptăm.
